Lifestyle· 1 min citire

Lamborghini anticipează dublarea producției până în 2019, după lansarea unui SUV

Lamborghini anticipează dublarea producției până în 2019, după lansarea unui SUV

Lamborghini anticipează dublarea producției până în 2019, după lansarea unui SUV

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 24 aug. 2016, 14:32

Producătorul de automobile de lux Lamborghini anticipează o creștere de cel puțin două ori a producției, la 7.000 de vehicule pe an, până în 2019, după lansarea unui nou SUV, chiar dacă se va concentra în continuare pe fabricarea de mașini de lux, a declarat directorul general Stefano Domenicali, citat de Reuters, potrivit News.ro.

Domenicali a spus marți că Lamborghini intenționează să mențină producția anuală de supermașini la 3.500. În privința SUV-urilor, el anticipează că producția va fi cel puțin la fel de ridicată, în funcție de cerere.

Producătorul auto italian este deținut de grupul Volkswagen, prin intermediul diviziei Audi.

Noul SUV va intra la vânzare în 2018 și va avea un preț de pornire de aproximativ 200.000 de dolari.

Domenicali, carea fost numit CEO în februarie, a mai spus că Lamborghini intenționează să extindă rețeaua de dealeri la nivel mondial de la 132 la 160.

Circa 30% dintre dealerii Lamborghini se află în Statele Unite, cea mai mare piață a companiei.

Lamborghini a vândut în 2015 un număr record de 3.245 de vehicule în întreaga lume, dintre care puțin peste 1.000 în SUA.

Lamborghini mărește numărul de angajați cu 500 și dublează capacitatea fabricii din Sant'Agata Bolognese, în cadrul unei investiții de mai multe sute de milioane de euro, anunțată în 2015.

Compania italiană urmează exemplul mai multor productori auto de lux care au intrat pe piața profitabilă a SUV-urilor, între care și divizia Porsche a VW.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Lifestyle