Campania submarinelor germane a fost singura care s-a desfășurat pe întreaga perioadă a Celui de al Doilea Război Mondial. Având în vedere că teatrul principal de operațiuni era Oceanul Atlantic și cel Arctic, acest război de lungă durată al Ubootwaffe (flota de submarine germane) a purtat și denumirea de Bătălia Atlanticului.
Industria de armament germană a demonstrat faptul că submarinul era o armă de viitor în dominația mărilor și oceanelor. Așa cum declara Churchill, singurul lucru de care s-a temut cu adevărat în război, au fost submarinele germane. Temerile sale erau justificate având vedere că Ubootwaffe, sub comanda amiralului Karl Donitz, a fost foarte aproape să întrerupă rutele de aprovizionare ale britanicilor din Atlanticul de Nord, în prima parte a războiului.
Programul de dezvoltare a submarinelor Germaniei Naziste
În conformitate cu armistițiul semnat în noiembrie 1918, Germania era obligată să predea toate submarinele sale britanicilor și în plus, să distrugă sau să dezmembreze submarinele aflate în faza de construcție. Aceste obligații au fost ulterior trecute în articolele 188, 189 și 191 al Tratatului de pace de la Versailles. Submarinele ce se aflau în dotarea Kaiserliche Marine(marina imperială germană) au ajuns să fie distribuite Marii Britanii, SUA, Franței, Italiei și Japoniei, unde au ajuns să fie subiectul unor studii intense.
Citeste mai mult pe historia.ro