Filmul ”Ziua Independenței: Renașterea/ Independence Day: Resurgence”, regizat de Roland Emmerich, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc, cu încasări de 775.430 de lei, după ce a fost vizionat de 31.789 de spectatori, scrie News.ro.
Lungmetrajul SF, o continuare a peliculei originale din 1996, îi are în rolurile principale pe Liam Hemsworth, Jeff Goldblum și Bill Pullman. Terra este amenințată să fie distrusă de o armată extraterestră. Pentru a o proteja, națiunile lumii au colaborat la un uriaș program de apărare, care exploatează tehnologie extraterestră. Însă va fi nevoie de ingeniozitatea și curajul unui mic grup de eroi, femei și bărbați, pentru ca omenirea să fie salvată.
Filmul ”Now You See Me 2/ Jaful perfect 2”, regizat de Jon M. Chu, a coborât pe locul al doilea în clasament, cu încasări de 485.221 de lei și 25.163 de spectatori.
Jesse Eisenberg, Woody Harrelson, Dave Franco și Lizzy Caplan se întorc, alături de Daniel Radcliffe și Morgan Freeman, cu o aventură formidabilă, ridicând iluzionismul la un cu totul alt nivel care va cuprinde întreaga planetă, precizează cinemagia.ro.
Animația ”Finding Dory/ În căutarea lui Dory” rămâne, după a doua săptămână de la lansare, pe locul al treilea în top, cu încasări de 333.652 de lei și 17.131 de spectatori.
Acțiunea are loc la aproximativ un an de la întâmplările filmului original, ”În căutarea lui Nemo/ Finding Nemo”, și îi are ca participanți pe Marlin (Albert Brooks), Nemo și Gașca din Acvariu, printre alții. Locul peripețiilor lor va fi de data aceasta lungul coastei californiene, iar în poveste își vor face loc o serie de personaje noi.
Pelicula ”Warcraft. Începutul/ Warcraft”, regizată de Duncan Jones, fiul cântărețului David Bowie, a coborât, săptămâna aceasta, în box office-ul românesc pe poziția a patra, cu încasări de 221039 de lei și 9.903 spectatori.
Filmul, cu Travis Fimmel și Ben Foster în distribuție, prezintă lupte cumplite care zguduie planeta Azeroth, căci oamenii trebuie să înfrunte orcii pentru a înclina o dată pentru totdeauna balanța unei confruntări milenare.
Comedia ”Super băieți/ The Nice Guys”, cu Ryan Gosling în rolul unui detectiv leneș și stângaci, care face echipă cu un bătăuș, interpretat de Russell Crowe, urcă un loc, după a cincea săptămână de la lansare. Astfel, filmul se află pe poziția a cincea în clasament, cu încasări de 49.831 de lei și 2.429 de spectatori. Acțiunea se petrece la Los Angeles, iar cele două personaje principale trebuie să lucreze împreună pentru a rezolva cazul unei fete dispărute. Investigațiile lor duc spre o conspirație la nivel înalt.