Lifestyle· 2 min citire

Efectele neașteptate ale abstinenței sexuale. Avertismentul medicilor

Efectele neașteptate ale abstinenței sexuale. Avertismentul medicilor

Efectele neașteptate ale abstinenței sexuale. Avertismentul medicilor

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 3 mai 2015, 13:25

Abstinența sexuală are valențe diferite pentru oameni diferiți, ea jucând un rol important atât pentru starea fizică de sănătate, cât și pentru cea emoțională.  Unele persoane pot decide să fie abstinente, în timp ce altele ajung la abstinență din cauza vieții agitate.

Specialiștii susțin că abstinența este cea mai importantă metodă de contracepție, eficiența ei fiind, evident, de 100% când vine vorba despre bolile cu transmitere sexuală și despre evitarea sarcinilor neplanificate. Nu este, însă, o practică ușoară. Persoana care alege să practice abstinența trebuie să evite situațiile în care ar putea fi tentată să întrețină raporturi sexuale, scrie voceatransilvaniei.ro.

Lipsa acțiunilor sexuale duce la disfuncții sexuale. Cu cât perioada este mai mare, cu atât suntem mai dispuși la tulburări sexuale mai mari.

„Fie că este vorba despre bărbați sau despre femei, după o perioadă de abstinență sexuală, aceștia devin stângaci în atingeri, nu mai au aceleași reflexe, nu se mai pot adapta la fel de bine, ba chiar pot avea tulburări de dinamică sexuală: ejaculare precoce, orgasm. Abstinența duce la o disfuncționalitate la nivel de participare cognitiv-comportamentală pe stimulii excitatori, sân, vagin, coapse, penis”, susține sexologul Cristian Delcea.

Necesitatea sexului

Sexul reprezintă o necesitate a corpului, astfel că, lipsa acestuia are consecințe și în ce privește comportamentul. Studiile arată că printre consecințele abstinenței se numără deficiențele de concentrare, scăderea stimei de sine, creșterea nivelului de stres, sau chiar atacurile de panică. Toate aceste schimbări comportamentale afectează și psihicul.

„Abstinența sexuală este o consecință a tulburărilor de personalitate. Poate fi vorba despre un volum mare de muncă, un program prelungit, o consecință a ceea ce experimentăm negativ. Abstinența poate apărea și datorită factorilor de voință, dar în acest caz este vorba despre altceva. Dorința de sex poate reveni oricând, chiar dacă în primele acte sexuale persoana respectivă nu se va mai descurca la fel de bine”, a mai precizat sexologul și psihologul Cristian Delcea.

Acesta adaugă că sexul este și un bun medicament, datorită hormonilor care se eliberează, astfel că persoanele care fac sex regulat sunt mai sănătoase decât abstinenții.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Lifestyle