Gabriel Cotabiță se află internat la Spitalul Floreasca, după ce vineri, în timp ce se afla la sala de sport, artistul s-a prăbușit la podea și a căzut în stare de inconștiență. El a fost transportat de urgență la spital, iar primele investigații au indicat producerea unui infarct, al treilea pentru artist, în ultimii ani.
Diagnosticul care a circulat în ultimele zile pare să fie unul greșit, iar afecțiunea de care suferă artistul să fie una cu totul și cu totul alta. Surse medicale au dezvăluit pentru ziarulring.ro faptul că Gabriel Cotabiță, aflat în continuare în stare critică la spital, ar fi suferit, de fapt, un accident vascular cerebral embolic.
"În ciuda antecedentelor sale cardiace, artistul nu a făcut infarct, ci a suferit un accident vascular cerebral embolic. Dânsul are embolie cerebrală. Prognosticul, relativ sever, depinde de localizarea și de întinderea teritoriului afectat", au declarat, pentru ziarulring.ro, surse medicale.
Embolia cerebrală înseamnă obturarea bruscă a uneia dintre arterele destinate irigării sangvine a encefalului. O embolie cerebrală este consecutivă unei afecțiuni a inimii sau a unei artere și generează un accident vascular cerebral de tip ischemic, adică datorat unei diminuări a irigării sangvine a unui teritoriu cerebral. Acest accident se traduce în diferite moduri: paralizie, abolirea sensibilității, tulburări ale vorbirii, chiar și de conștiență.
"Am aflat cu totii vestea socanta despre colegul meu, Gabriel Cotabita. Acum, el traverseaza o mare cumpana. Are nevoie de sustinerea noastra, de rugaciunea noastra colectiva, oriunde ne-am afla! Dragi prieteni, va propun sa ne rugam pentru vindecarea lui Gabi, sa ii trimitem, fiecare in felul sau, energie pozitiva, tamaduitoare… Are atata nevoie! Sa ne prindem de mana! Gabi, lupta! Intoarce-te, e nevoie de lumina ta aici!”, i-a transmis Angela lui Cotabita, potrivit ziarulring.ro.
Cântărețul Gabriel Cotabiță, 59 de ani, este în stare critică, dar stabilă la Spitalul Floreasca din Capitală. Gabriel Cotabiță a fost suspus vineri după-amiază unei intervenții chirurgicale, după ce a fost găsit inconștient într-o sală de sport.
Mircea Badea a făcut o postare pe Facebook, prin care și-a arătat sprijinul și toată încrederea în ceea ce privește recuperarea îndrăgitului cântăreț.
"Sunt un admirator și un amic de la distanță al lui Gabi Cotabiță. L-am cunoscut, am și lucrat împreună, are o minte impecabilă. Inima i-o va repara doctorul Brădișteanu. Forță!", a scris Mircea Badea, pe contul lui de Facebook.
Cântărețul a suferit un stop cardio-respirator, vineri, si a avut nevoie să fie resuscitat. El se află internat la Terapie Intensivă în Spitalul de Urgență Floreasca și este ținut în viață de aparate.
Cântărețul Gabriel Cotabiță, 59 de ani, este în stare critică, dar stabilă la Spitalul Floreasca din Capitală. Gabriel Cotabiță a fost suspus vineri după-amiază unei intervenții chirurgicale, după ce a fost găsit inconștient într-o sală de sport.
Gabriel Cotabiță este supus unei investigații amănunțite la nivel cerebral, după stopul cardio-respirator de vineri, pentru a vedea dacă exista leziuni cerebrale si cat sunt ele de mari, dupa ce creierul nu i s-a mai oxigenat timp de cateva minute.
Cântărețul Gabriel Cotabiță, 59 de ani, a fost găsit în stare de inconștiență, vineri, în sala de sport a unui hotel din centrul Capitalei, după ce artistul a suferit un stop cardio-respirator. Acesta a fost dus de un echipaj SMURD, la Spitalul Floreasca, după ce a fost resuscitat minute în șir. Cântărețul se află internat la secția terapie intensivă.