Ruinele scufundate ale unui drum vechi de 7.000 de ani se ascund sub apă în largul coastei insulei croate Korcula. Structura neolitică a conectat cândva insula la un teritoriu antic, artificial.
Arheologii au anunțat descoperirea „structurilor ciudate” într-o postare din 6 mai pe Facebook, descriindu-le ca fiind rămășițele unui drum care sunt acum scufundate la aproximativ 16 picioare (5 metri) sub Marea Adriatică, potrivit site-ului de știri științifice Live Science, citată de Agerpres.
Drumul este format din „plăci de piatră stivuite cu grijă” care măsoară aproximativ 13 picioare (4 m) lățime. Pavelele de piatră au fost îngropate de nisip de-a lungul mileniilor. Arheologii cred că drumul de piatră a fost construit de Hvar, o cultură maritimă pierdută care a locuit în zonă în perioada neolitică (6000 î.Hr. până la circa 3000 î.Hr.).
„Am găsit, de asemenea, ceramică ornamentată din neoliticul târziu, un topor din piatră, artefacte osoase, cuțite din silex și vârfuri de săgeată”, a explicat pentru Live Science, într-un e-mail, Mate Parica, profesor asistent la Departamentul de Arheologie de la Universitatea din Zadar în Croația care a luat parte la săpături. „Descoperirile ceramicii ne-au ajutat să atribuim acest sit culturii Hvar”, a menționat el.
Arheologii cred că drumul lega cândva o așezare Hvar din apropiere, numită Soline, de Korcula. Arheologii au descoperit Soline, care este, de asemenea, scufundată, dar care s-a aflat cândva pe o masă de pământ artificială, descoperire făcută în 2021, în timpul unui studiu arheologic anterior. Prin datarea cu radiocarbon a lemnului găsit la fața locului, ei au stabilit că așezarea datează de aproximativ 4900 ani î.Hr.
„Oameni au mers pe acest drum în urmă cu aproape 7.000 de ani”, a declarat Igor Borzic, arheolog la Universitatea din Zadar, care a luat parte și la explorările subacvatice.