Sfânta Maria 2022. Sfânta Maria Mare este prăznuită de creștini pe data de 15 august, această zi fiind ziua în care se pomenește Adormirea Maicii Domnului sau, mai exact, trecerea sa în neființă.Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare de tristețe pentru creștini pentru că se cinstește moartea și înălțarea Fecioarei Maria. Urările de LA MULȚI ANI se spun pe 8 septembrie, de SFÂNTA MARIA MICĂ.
Adormirea Maicii Domnului este o sărbătoare de tristețe pentru creștini pentru că se cinstește moartea și înălțarea Fecioarei Maria cu trupul la cer. Conform tradițiilor bisericești, pe data de 15 august, cu ocazia sărbătorii de Sfânta Maria - 2022 nu se spune "La mulți ani" celor care poartă numele sfintei. Cei care poartă numele Sfintei Maria își vor serba onomastica pe 8 septembrie, de Sfânta Maria Mică, respectiv la Nașterea Maicii Domnului.
Sfânta Maria 2022. Tradiții și obiceiuri
Sfânta Maria 2022. După o pioasă tradiție veche, cunoscută mai întâi în Apus și trecută apoi și în Răsărit, la trei zile după adormirea ei, Sfânta Fecioară ar fi fost ridicată cu trupul la cer, ca și dumnezeiescul ei Fiu. Sfânta Maria Mare este cunoscută ca Paștele din timpul verii, tocmai pentru că vorbește despre Învierea cu trupul a Maicii Domnului. Adormirea Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria, potrivit CrestinOrtodox.ro.
Tradiția spune că în ziua de Sfânta Maria se merge la biserică și se împart struguri, prune și faguri de miere pentru sufletul celor care au murit. În unele zone, după slujba, femeile merg la cimitire pentru a tămâia mormintele celor dragi. În biserică se pomenesc cei adormiți, dar și cei care au purtat numele Sfintei Fecioare. Fetele nemăritate obișnuiesc să culeagă flori, pe care le duc la biserică pentru a fi sfințite, apoi le iau acasă și le așează în dreptul icoanei Maicii Domnului.
Sfânta Maria 2022. Se crede că astfel acestea vor avea parte de sănătate și o soartă bună. Mai mult, se spune că aceste flori au puteri tămăduitoare, ele putând alina dureri și ocroti casa respectivă. Mai mult, în trecut, fetele purtau o planta numită „năvalnic”, care avea puterea să aducă pețitori.
Sfânta Maria 2022. Ce este interzis să faci pe 15 august
Sfânta Maria 2022. Între cele două sărbători dedicate Sfintei Maria - 15 august și 8 septembrie, când se sărbătorește Nașterea Maicii Domnului - este timpul prielnic semănării grâului. Mai multe lăcașuri de cult din țară care o au ca ocrotitoare pe Maica Domnului își serbează încă de vineri (14 august) hramul. Sărbătoarea vine și cu o serie de superstiții de Sfânta Maria Mare, care ar fi bine să nu fie trecute cu vederea. De acum încolo, este interzis scăldatul în apele curgătoare căci se crede că râurile au fost spurcate de cerb. Tot odată cu 15 august și cu apropierea toamnei, tradiția populara ne invată că este bine să nu mai dormim afară sau pe prispă.
Sfânta MARIA 2022. Adormirea Maicii Domnului. Obiceiuri și tradiții. Ce nu ai voie să faci de ADORMIREA MAICII DOMNULUI:
Spalatul rufelor, chiar si cu masina de spalat, este interzis la orice mare sarbatoare. Nici Adormirea Maicii Domnului nu face exceptie. Se spune ca cine spala haine in timp ce oamenii sunt la biserica va avea parte numai de ghinioane toata viata.
Sfânta MARIA 2022. Adormirea Maicii Domnului. Nu ai voie sa te tunzi de SF MARIA 2022. Acest lucru este valabil atat pentru femei cat si pentru barbati. In cazul barbatilor, daca se tund si arunca parul la gunoi, risca sa cheleasca.
Obiceiuri și tradiții. Ziua de 15 august este ultima in care mai poti culege plante miraculoase pentru tratarea diferitelor afectiuni.
Sfânta MARIA 2022. Adormirea Maicii Domnului. Nu este bine sa stai cu usa inchisa pe parcursul acestei zile. Se spune ca Fecioara Maria poate intra oricand in casele crestinilor pentru a imparti harul sau divin.
Chiar daca nu mai este post, ziua de 15 august trebuie respectata. Masa de Sf. Maria trebuie sa fie cat mai cumpatata.
Sfânta MARIA 2022. Adormirea Maicii Domnului. Obiceiuri și tradiții. Se spune ca in aceasta zi nu e bine sa te scalzi in rauri de munte, altfel vei fi "lovit" de soarta.
Daca ai de facut un drum important de SF MARIA 2017, ia cu tine cel mai bun prieten. Se spune ca in aceasta zi pot avea descarcari electrice pentru a arata supararea Fecioarei Maria fata de oamenii necredinciosi si neuniti. Plecarea la drum de unul singur arata egoism si independenta. Daca vrei sa fii protejat, desi mergi de unul singur la drum, ia cu tine o cruciulita sau un obiect sfintit si vei fi in afara oricarei primejdii.