România a înregistrat a patra mare creștere a înmatriculărilor de autoturisme personale noi din UE, de 21,6% anul trecut, pe o piață europeană în urcare pentru prima oară din 2007, iar Dacia a avut cel mai important avans dintre mărcile cu volum ridicat de vânzări, de 23,9%, la 359.141 de unități, potrivit Mediafax.
În România, înmatriculările de automobile noi au avansat la 70.172 de unități în 2014 comparativ cu 57.710 unități în 2013.
Portugalia a consemnat cea mai mare creștere a pieței auto din UE anul trecut, de 34,8%, la 142.827 de mașini, fiind urmată de Irlanda, cu o urcare de 29,6% a vânzărilor, la 96.344 unități, și de Croația, cu un avans de 22,3% al înmatriculărilor de automobile noi, la 33.997 unități, arată datele publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
Creșteri similare celei din România au înregistrat piețele auto din Grecia, cu 21,3%, la 71.218 unități, și Ungaria, cu 20,2%, la 67.476 unități.
La nivelul Uniunii Europene (UE), vânzările de mașini noi au înregistrat un avans de 5,7% anul trecut în comparație cu 2013, la 12,5 milioane de unități, consemnând primul avans din 2007 până în prezent, după șase ani de scăderi, pe fondul creșterii marilor piețe din Europa.
Astfel, piața auto s-a extins în Spania cu 18,1%, în Marea Britanie cu 9,3%, în Ialia cu 4,2%, în timp ce piața auto din Franța a rămas stabilă, cu o urcare cu 0,3%. Cea mai mare piață auto din UE, cea din Germania, a avansat cu 2,9%, la 3,03 milioane de unități.
În ceea ce privește vânzările Dacia, acestea au crescut cel mai mult dintre mărcile cu volum ridicat de vânzări anul trecut, la 359.141 unități, comparativ cu 289.795 unități în 2013.
Avansul mărcii românești a fost depășit de Jeep, care a înregistrat înmatriculări în urcare cu 70,6%, la 37.890 mașini, Mitsubishi, cu 93.480 de autoturisme comercializate, în creștere cu 30,5%, și Lexus, cu 29.471 unități vândute, în urcare cu 30,1%.
Cota de piață a Dacia se situează la 2,9% în UE, la finalul lunii anului trecut, în urcare de la 2,4% în 2013.
Grupul francez Renault, care deține marca Dacia, a înregistrat cel mai mare avans al vânzărilor dintre producătorii importanți din Europa, de 13,3% în 2014, la 1,22 milioane de mașini. Renault este al treilea mare producător auto din Europa, cu o cotă de piață de 9,7% la finalul lunii decembrie.
Cel mai mare producător auto european, grupul german Volkswagen, a raportat o creștere de 7,2%, la 3,18 milioane de mașini, în timp ce înmatriculările PSA Peugeot Citroen, plasat pe poziția a doua, au urcat cu 3,7%, la 1,35 milioane de unități.
În luna decembrie a anului trecut, în România au fost înmatriculate 5.595 de autoturisme noi, în creștere cu 0,5% comparativ cu aceeași lună din 2013, când au fost vândute 5.569 de unități.