Oamenii de știință continuă cercetările pe marginea efectelor pe care telefonul mobil le poate avea asupra utilizatorilor. Cercetări efectuate în aproximativ 15 țări au arătat că folosirea excesivă a telefonului mobil poate crește riscul de cancer. Riscul există chiar și dacă mobilul este folosit doar 15 minute în fiecare zi.
Potrivit lui Elizabeth Cadis, coordonatoarea unui studiu realizat anul trecut, cei care au vorbit la telefon peste 15 minute zilnic, timp de 15 ani, au un risc de 72 de ori mai ridicat de a face cancer, comparativ cu cei care nu utilizează telefonul mobil. „Cea mai mare problemă este că vom vedea adevăratele consecințele abia peste câțiva ani, după zeci de ani de utilizare a telefoanelor mobile!”, a declarat, la rândul său, dr. Keith Black, șeful secției Neurologie de la Centrul Medical Cedars-Sinai din Los Angeles.
„Telefonul mobil coace creierul precum cuptorul cu microunde”
Specialiștii de la Agenția Internațională de Cercetări în domeniul Cancerului au făcut în 2011 câteva măsurători pentru a determina volumul de radiații de telefonul mobil. Radiațiile solare, de exemplu au volumul 55; razele X sau razele gama emit ratiații ionizante, cu volum 75-78. În volumul 80 se înscriu radiațiile non-ionizante emise de câmpuri electromagnetice de frecvență redusă. În acestă categorie se înscriu telefoanele mobile, ca și cuptoarele cu microunde. „În termeni simpliști, ce fac microundele mâncărurilor din cuptor, asta face și telefonul mobil creierului. Îl coace.
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR. RO