ACCIDENT AVIATIC. Medicul Sorin Ianceu, supraviețuitor al accidentului din Apuseni, spune că Aurelia Ion a trăit încă cinci ore după prăbușirea aeronavei.
ACCIDENT AVIATIC. Unul dintre supraviețuitorii accidentului din Apuseni, medicul Sorin Ianceu, spune că Aurelia Ion a fost conștientă cinci ore după prăbușirea avionului.
"După accident am reușit să o scoatem pe Aura din avion. Era inertă, nu își putea mișca mâinile și picioarele și spunea că nu poate respira. Nu pot să spun dacă putea să supraviețuiască sau nu pentru că ea era paralizată de la gât în jos. Aura a fost conștientă aproape cinci ore. După aceea a intrat în stop cardio-respirator. Dacă echipele ajungeau avea o șansă să treacă peste acel moment dificil pentru că doctorul Zamfir a resuscitat-o 40 de minute. Nu vă dați seama că în fiecare seară aici la terapie intensivă când închid ochii îi văd chipul", a declarat doctorul Sorin Ianceu, supraviețuitor al accidentului, la Un show păcătos, scrie spynews.
Declarația lui Ianceu o contrazice pe cea a premierului Victor Ponta care afirmase că Aurelia Ion și Adrian Iovan au murit la scurt timp după prăbușirea avionului. "Din pacate, cele doua victime au decedat la foarte scurt timp dupa accident", a declarat seful Guvernului săptămâna trecută.
Medicii legiști precizaseră însă, după efectuarea autopsiei, că Aurelia Ion ar fi trăit până a ajuns în ambulanță, când s-a încercat în zadar resuscitarea.
Medicul Irinel Popescu a declarat la Realitatea TV că studenta nu făcea parte oficial din echipa de transplant, însă neoficial nu îi era interzisă prezența.
"Doctorul Sorin Ianceu este poate fi primul exemplu de entuziast. Pe el nu l-a obligat nimeni. Noi l-am încurajat, iar Aurelia Ion s-a alăturat și ea cu entuziam. Oficial, ea nu făcea parte din echipa de transplant. Neoficial, eu nu cred că cineva poate să interzică studenților participarea la astfel de operații. Aceste lucruri s-au practicat și în trecut, există chiar o tradiție ca studenții să participe la astfel de misiuni. Nu este un lucru care putea fi interzis.", a spus Popescu.
Referitor la declarațiile făcute de medicul Ianceu că studenta Aura Ion a mai trăit cinci ore după prăbușirea avionului medical: "Deocamdată, eu iau cu oarecare rezervă aceste relatări", a spus medicul Irinel Popescu, în direct la REALITATEA TV.