A înșelat-o și, după 10 ani de căsnicie, a cerut divorțul. Halucinant! Soția i-a cerut un singur lucru!

"Când am ajuns acasă, în seara aceea, i-am luat mâna, în timp ce luam cina, și i-am șoptit: 'Vreau să-ți spun ceva...' Ea și-a păstrat calmul și a continuat să mănânce în liniște, preț de câteva minute. Nu puteam să ignor tristețea din ochii ei...

Dintr-o dată, nu-mi mai găseam cuvintele. Dar trebuia s-o fac, trebuia să găsesc puterea să-i spun că vreau să divorțăm. În câteva clipe, cuvintele mi-au părăsit buzele. Le-am rostit cât am putut de calm. Am fost surprins să constat că nu au deranjat-o. Părea că nu le dă nici cea mai mică importanță. La un moment dat, m-a întrebat doar atât: 'De ce?' Dar eu am evitat să-i dau un răspuns... Iar asta a înfuriat-o. Brusc, a aruncat furculița din mână și mi-a strigat: 'Nu ești bărbat!'

În seara aceea, nu ne-am mai vorbit. Nu ne-am spus niciun cuvânt... Am surprins-o oftând, plângea... Simțeam că vrea să știe ce s-a întâmplat cu căsnicia noastră, ce nu a mers... Dar eram incapabil să-i dau un răspuns. Pur și simplu inima mea aparține acum altei femei, Jane. Pe soția mea nu o mai iubeam, îmi era milă de ea. Atât!

Plin de remușcare, am întocmit actele de divorț. Îi lăsam casa, mașina și 30% din acțiunile de la firma pe care o dețineam. Când i-am dat contractul, s-a uitat la el, apoi l-a rupt în zeci de bucăți. Femeia alături de care îmi petrecusem 10 ani din viață devenise o străină. Îmi părea nespus de rău pentru anii pe care îi irosise cu mine, dar nu puteam da înapoi: acum o iubeam pe Jane.

A doua zi, m-am întors acasă seara. Era târziu și nu credeam că o mai găsesc trează. Dar nu dormea... Stătea aplecată deasupra mesei. Scria ceva... Am lăsat-o în pace și m-am dus la culcare. Eram extenuat. Când m-am trezit, era tot la masă. Scria... Nu i-am dat importanță și m-am culcat la loc.

Dimineața următoare, mi-a prezentat condițiile divorțului. Nu a vrut nimic de la mine. Mi-a cerut, în schimb, o lună "de păsuire". În acea perioadă, mi-a cerut să fac tot ce-mi stă în putință pentru a duce o viață normală, până în ziua despărțirii finale. Și-a motivat cererea prin faptul că fiul nostru era în perioada examenelor și divorțul l-ar fi afectat prea mult. Cerința ei mi s-a părut mai mult decât rezonabilă.

Dar a mai vrut ceva... Mi-a cerut să-mi amintesc cum, în ziua nunții, am luat-o în brațe și am trecut-o pragul casei. Șoptit, m-a rugat să fac același lucru, în fiecare zi, timp de o lună. Trebuia să o iau în brațe din fața dormitorului și să o duc în fața ușii de la intrare. Atât. Pe moment, mi-am spus că a înnebunit. Dar, din dorința de a petrece acea perioadă în liniște, am acceptat.

Când i-am povestit lui Jane, aceasta a râs. Pe moment, s-a înfuriat, dar, după ce am asigurat-o că voi divorța într-o lună, s-a liniștit.

Din ziua în care îi spusesem că vreau să divorțez, nu mai avusesem niciun fel de contact fizic cu soția mea. Nici întâmplător nu ne mai atingeam... Așa că, în prima zi când am luat-o în brațe, amândoi ne-am purtat ca doi copii. Întâmplarea a făcut ca în spate să apară fiul nostru. 'Tata o ține pe mama în brațe!', a strigat copilul, bucuros din cale afară. M-am simțit ca ultimul om, dar ea, înțelegându-mi reacția, mi-a șoptit: 'Nu-i spune fiului nostru că divorțăm...' I-am dat din cap aprobator, apoi am pus-o jos și am plecat la serviciu, fiecare pe drumul lui.

A doua zi, lucrurile au decurs firesc. Ea și-a rezemat capul pe pieptul meu. Atunci i-am simțit din nou parfumul. Mi-am dat seama că nu mă mai uitasem de mult timp la femeia pe care o țineam în brațe. Mi-am dat seama că îmbătrânise... Ridurile îi împânziseră fața și părul îi încărunțea vizibil. Preț de o secundă, m-am gândit: 'Doamne, ce i-am făcut?'

A patra zi, am luat-o din nou în brațe. Brusc, am simțit cum mă trece un fior... În brațele mele era femeia care îmi dădese 10 ani din viața ei! Zi după zi, simțeam cum dorința de intimitate creștea.

Nu i-am spus nimic lui Jane despre toate acestea. Pe măsură ce treceau zilele, era tot mai ușoară... M-am gândit că începusem să mă obișnuiesc eu cu greutatea...

Într-o dimineață, însă, am surprins-o în fața oglinzii. Avea o grămadă de rochii în mână. Nu știa ce să aleagă... Când m-a văzut, a plecat capul și mi-a spus, printre lacrimi: 'Mi-au rămas toate mari...' În acel moment, mi-am dat seama că slăbise atât de mult încât era o umbră de femeie... Acesta era, de fapt, motivul pentru care, de la o zi la alta, îmi era tot mai ușor să o duc în brațe. Atunci am înțeles! Se topise pe picioare din cauza supărării pe care i-o cauzasem. Din instinct, am mângâiat-o ușor pe cap. În acel moment, fiul nostru a apărut în ușă și a spus: 'Tati, e timpul să o duci pe mama la ușă!' Pentru el, să-și vadă tatăl ducându-i mama în brațe devenise o obișnuință.

Și-a pus mâna ușor pe umerii mei... Gestul ei era atât de natural... Mi-am adus aminte de ziua nunții noastre. Mă copleșise același sentiment. În ultima zi, când am luat-o în brațe, am înghețat! Nu mai puteam să fac niciun pas. Am strâns-o tare la piept și i-am șoptit: 'Nu mi-am dat seama că din viața noastră a dispărut orice urmă de intimitate...'

Am lăsat-o în prag și am plecat la mașină. Nici nu știu cum am ajuns la serviciu. Am coborât din mașină aproape din mers. Îmi era teamă că orice întârziere mă va face să mă răzgândesc. M-am dus glonț la Jane și i-am spus: 'Îmi pare rău, dar nu pot să divorțez! Nu mai vreau! Îmi pare rău, dar mi-am dat seama că, de fapt, căsnicia mea era plictisitoare pentru că eu nu prețuiam momentele importante din ea. Și nu pentru că nu-mi mai iubeam soția! După ce mi-am ținut soția în brațe în fiecare zi din ultima lună, cum am făcut în ziua în care ne-am căsătorit, mi-am dat seama că asta trebuie să fac până când moartea ne va despărți!'

Atunci, Jane a avut un șoc! Mi-a dat o palmă, mi-a închis ușa în nas și a început să plângă. Eu am coborât în fugă, m-am urcat în mașină și am plecat.

M-am oprit la o florărie, aproape de casă. Am luat un buchet mare de flori și florăreasa m-a întrebat dacă vreau să scriu un bilet. I-am zâmbit, am luat pixul și am început să scriu, cu mâna tremurândă... 'Te voi purta pe brațe în fiecare zi, până când moartea ne va despărți...'

Când am ajuns acasă, țineam strâns florile în mână. Am alergat pe scări, zâmbind. Eram extrem de emoționat.

Când am ajuns în dormitor, soția mea era întinsă pe pat, fără suflare. Murise... În ultimele luni, se luptase cu cancerul, dar eu fusesem prea ocupat cu Jane ca să-mi dau seama..."