Este zi de mare sărbătoare pentru creștin-ortodocși, dar și pentru catoloci.
Ortodoxe
Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul; Sf. Mc. Petronia
Greco-catolice
Sf. cuv. Chiriac Sihastrul.
Romano-catolice
SS. Mihail, Gabriel și Rafael, arhangheli
Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul este pomenit în calendarul creștin ortodox în ziua de 29 septembrie.
Sfântul Chiriac era de neam din Corint; tatăl său, Ioan, era presbiter, iar mama sa, Evdochia; s-a născut pe timpul împăratului bizantin Teodosie II (408-450).
Iar când a binevoit Domnul nostru ca după multele lui osteneli să-l mute la cereasca odihnă, a fost lovit Cuviosul de o boală trupească și a zăcut puține zile. Deci, chemând pe egumenul locașului aceluia și pe frați, i-a învățat pe ei pentru mântuire și sărutând pe toți, i-a binecuvântat. Apoi, căutând spre cer și întinzându-și mâinile, s-a rugat pentru toți frații, dându-și cinstitul și sfântul său suflet în mâinile Domnului, în luna lui Septembrie, în douăzeci și nouă de zile. El a trăit cu totul o sută și nouă ani".