MENIU

Transalpina, tot mai afectată de vremea severă: CNAIR închide un nou sector din cauza viscolului și a riscului de avalanșe

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat joi, 16 octombrie, că un nou tronson al Transalpinei (DN 67C) va fi închis traficului, din cauza condițiilor meteo extreme.

 Porțiunea afectată este cea dintre Obârșia Lotrului și Curpăt, unde viscolul puternic, riscul ridicat de avalanșe și căderile de stânci au făcut imposibilă menținerea siguranței pe carosabil.

Potrivit comunicatului transmis de instituție, restricția vizează sectorul cuprins între kilometrul 59+800 și kilometrul 79+200, unde s-au semnalat și alunecări de teren și porțiuni de polei.

„Din cauza condițiilor meteorologice care pun în pericol siguranța participanților la trafic – viscol, avalanșe, căderi de stânci și polei – circulația rutieră pe acest tronson este suspendată până la îmbunătățirea vremii”, precizează CNAIR.

Drumul rămâne complet închis între Rânca și Curpăt

Deja, din 30 septembrie, sectorul Rânca – Obârșia Lotrului fusese închis, din aceleași motive, ceea ce înseamnă că Transalpina este acum complet blocată pe tronsonul montan.

Autoritățile le recomandă șoferilor să evite deplasările în zonă și să se informeze înainte de a pleca la drum, întrucât în perioada următoare sunt prognozate noi ninsori și rafale de vânt la altitudini mari.

CNAIR a publicat și imagini video cu zonele afectate, în care se pot observa rafalele de zăpadă și stâncile căzute pe carosabil.