MENIU

Meteorologii anunță primele ninsori din sezonul rece. Ce zone sunt vizate? - HARTA

Prima ninsoare din București ar putea veni mai devreme decât credem

Meteorologii anunță lapoviță, ninsoare și depuneri de polei în mai multe regiuni ale țării, în timp ce la munte se va depune din nou strat de zăpadă. Vremea va continua să se răcească în următoarele zile.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul 22 noiembrie, ora 10 – 24 noiembrie, ora 10, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării. În nordul Olteniei, nord-vestul Munteniei și vestul Carpaților Meridionali se vor acumula cantități de apă de 20–30 l/mp, iar izolat de peste 40 l/mp.

De sâmbătă noaptea, în Câmpia de Vest, Transilvania și nord-vestul Moldovei vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, cu depuneri izolate de polei, urmate de ninsori slabe. La munte, ninsorile vor deveni predominante și se va depune strat consistent de zăpadă, mai ales pe creste.

Vântul va avea intensificări de 45–50 km/h sâmbătă în regiunile sud-estice, iar noaptea și în nord-vestul și centrul țării. În zona înaltă a Carpaților Meridionali rafalele vor depăși 80–90 km/h.

Meteorologii avertizează că vremea se va răci semnificativ: sâmbătă în vest, nord și nord-est, duminică în restul țării, iar spre luni temperaturile minime vor fi negative, mai ales în jumătatea vestică.

Pentru intervalul 22 noiembrie, ora 10 – 23 noiembrie, ora 10, ANM a emis o avertizare cod galben. În zona montană a județelor Gorj, Vâlcea, Argeș, Hunedoara, Alba și Sibiu vor fi ploi care se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, cu acumulări de 25–30 l/mp și izolat peste 40 l/mp.

Mai multe articole despre:
meteo ninsori lapovita racire