MENIU

Meteo 21 decembrie. Temperaturile cresc peste norme. Cum va fi vremea în Bucureşti

Astăzi valorile de temperatură vor fi mult mai ridicate decât cele obişnuite în ultima decadă a lunii decembrie în aproape toată ţara, dar cu precădere în regiunile sudice şi în zonele de deal şi de munte, anunţă Realitatea TV.

 În zonele joase din vest şi centru vor fi nori josi şi ceaţă care, pe areale restrânse, vor persista peste zi şi se pot asocia izolat cu burniţă. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar ceaţa se va semnala local dimineaţa, în special în zonele joase din Moldova. Vântul va avea unele intensificări pe crestele montane.

Temperaturile maxime se vor încadra între 2...3 grade în zonele cu ceaţă persistentă din Transilvania şi 15...16 grade în dealurile Olteniei şi ale Munteniei.

În regiunile intracarpatice, ceaţa şi norii josi vor persista peste zi pe areale restrinse si izolat va burniţa. Maximele vor fi între 2 grade acolo unde ceaţa persistă, cum e la Miercurea Ciuc si Baia Mare si 9 grade la Timisoara.

În sud, vremea în general însorită şi caldă continuă. Maximele vor fi chiar mai mari decât ieri: 9 grade în Buzău si Alexandria si peste 10 in restul zonei, până la 15-16 grade in zonele deluroase

În Dobrogea, vreme frumoasă şi caldă pentru această dată, cu 10-11 grade la amiza, 4-5 grade peste mediile climatologice

În Moldova, ceaţa de dimineaţă se va ridica si soarele va fi prezent aşa că la amiază vor fi : 9 grade la Suceava, 7 la Iasi, 10 in Bacau si 8 la Focsani.

În capitală, o dimineata cu cer variabil cu o minimă de 0...1 grad, uşor mai scăzută în zona preorăşenească. Pe parcusrul zilei vremea va fi mult mai caldă decât ar fi normal la această dată. Maxima la amiază va ajunge la 11-12 grade.*