Violeta Alexandru se va întâlni, luni, cu muncitorii care nu au mai ajuns în Sri Lanka
Ministrul Muncii - Violeta Alexandru se va întâlni luni dimineaţa cu muncitorii din Sri Lanka, care au lucrat la o fabrică de confecţii din municipiul Botoşani şi care s-au aflat în carantină instituţionalizată, potrivit unei informări a oficialului, postată pe pagina proprie de Facebook.
"În această noapte, la Otopeni, am căutat o soluţie pentru 36 de cetăţeni din Sri Lanka aflaţi, până de curând, în contract de muncă cu un angajator din Botoşani. Dincolo de proceduri şi decizii de care ne vom ocupa mâine la prima oră, oamenii se odihnesc peste noapte fiind cazaţi într-o locaţie primitoare, se gândesc la ceea ce vor să facă şi mâine dimineaţă discut cu fiecare dintre ei. Traversăm o perioadă grea, cu multă tensiune şi adaptări la situaţii neprevăzute. Cu atât mai mult trebuie să avem grijă de toţi cei care au nevoie de ajutor", a scris Violeta Alexandru.
36 de cetățeni din Sri Lanka au fost aduși de la Botoșani, duminică seara, pe aeroportul Otopeni, de unde ar fi urmat să fie repatriați. Ajunși însă la aeroport, ei au constatat că nu îi aștepta nicio cursă specială care să îi ducă acasă, așa cum fuseseră informați.