Austria reduce temporar taxa pe carburanți pentru a combate scumpirile provocate de criza petrolului
Austria va reduce temporar taxa pe benzină și motorină și va introduce măsuri pentru limitarea marjelor comercianților, în încercarea de a tempera creșterea prețurilor la combustibili, pe fondul tensiunilor din Orientul Mijlociu. Guvernul de la Viena a anunțat că va aplica o reducere inițială de cinci eurocenți pe litru la taxa pe combustibil, urmând ca, împreună cu limitarea marjelor, prețurile la benzină și motorină să scadă cu aproximativ 10 eurocenți pe litru.
Potrivit autorităților, măsura vizează returnarea către consumatori a veniturilor fiscale suplimentare generate de scumpirea carburanților. Decizia vine după creșterea cotațiilor petrolului, pe fondul atacurilor dintre SUA, Israel și Iran, dar și al perturbării traficului prin Strâmtoarea Ormuz, o rută esențială pentru transportul global de țiței. Această situație a determinat mai multe guverne să caute soluții rapide pentru a limita impactul asupra populației, inclusiv prin accesarea rezervelor strategice.
Ce spun autoritățile
Cancelarul Christian Stocker a declarat că intervenția este justificată de situația actuală.
„Obiectivul este clar: vrem să reducem inflaţia pe de o parte, să stabilizăm preţurile combustibililor şi să asigurăm competitivitatea. Intervenţiile sunt, desigur, o excepţie, dar în prezent ne confruntăm cu o situaţie excepţională”, a spus acesta. Nu este încă clar modul exact în care vor fi plafonate marjele comercianților, însă autoritățile au precizat că măsura se va aplica atunci când acestea depășesc nivelurile dinaintea crizei.
Legislația necesară urmează să fie adoptată de Parlament până la 1 aprilie, iar măsurile ar urma să fie aplicate pe parcursul acestui an. Directorul general al OMV, Alfred Stern, a respins acuzațiile potrivit cărora compania ar profita de creșterea prețurilor, subliniind că acestea sunt determinate în principal de taxe și de costul petrolului.
Acesta a avertizat, totodată, că o eventuală penurie globală generată de conflictul din Iran ar putea afecta aprovizionarea și în Austria, sugerând că reducerea consumului ar putea deveni necesară.