MENIU

Unii pacienţi de la Spitalul Judeţean Timişoara îşi cumpără tratamentul

Foto: RTV

Unii dintre bolnavii internaţi la Spitalul Judeţean din Timişoara sunt nevoiţi să îşi cumpere singuri medicamentele necesare în perioada spitalizării. Mai mult, oamenii nici nu-şi pot primi banii înapoi. Şi asta pentru că spitalul nu are suficenţi bani pentru a deconta aceste cheltuieli.

Zeci de pacienţi internaţi la clinica de ortopedie a Spitalului Judeţean au fost nevoiţi anul trecut să facă drumuri până la farmaciile din oraş, pentru a-şi cumpăra medicamente. Situaţia nu s-a schimbat nici anul acesta.

Medicii se plâng şi ei că sunt zile în care nu au cu ce trata bolnavii.

"Sunt zile într-o săptămână în care nu există un antialergic. Sunt zile în care nu există nişte antibiotice mai performante. musca Îl întrebăm dacă poate să-şi cumpere şi-i dăm doze mici, să nu fie cheltuiala mare", a declarat Dan Poenaru, şef Clinica II de Ortopedie.

Pacienţii care îşi cer înapoi banii cheltuiţi pe medicamente primesc un singur răspuns.

"Rambursarea trebuie făcută din venituri proprii, ori spitalul nu are venituri proprii, are bani care vin de la Minister, de la Casa de Asigurări şi cam atât", a spus Mihaela Pasztori, purtător de cuvânt Spitalul Judeţean Timişoara.

Reprezentanţii spitalului spun că opt pacienţi, care au cheltuit anul trecut până la 1.500 de lei în perioada internării, şi-au cerut banii înapoi, însă au renunţat la demersuri când li s-a spus că nu sunt fonduri.
Mai multe articole despre:
spital medicamente pacienţi cumpărare pastile