MENIU

Un sfert dintre sportivii chinezi îşi falsifică vârsta pentru a participa la competiţii!

Foto: http://rss.xinhuanet.com

"Întinerirea" e o practică comună în sportul chinez. Bănuielile de până acum au devenit certitudini, după ce un test amplu desfăşurat în provincia Guangdong a dezvăluit că aproape un sfert din atleţi şi-au modificat vârsta în acte, pentru a putea concura la diverse competiţii.

Peste 13.000 de sportivi chinezi au fost supuşi unor teste medicale, în principal raze X la nivelul oaselor. Rezultatul a fost şocant: 3.000 dintre atleţi îşi declaraseră o altă vârstă decât cea reală, majoritatea fiind mult mai bătrâni în realitate decât apăreau în acte! Recordmanul a fost un atlet care era cu şapte ani mai în vârstă decât etatea declarată în acte.

Iniţiativa testelor a aparţinut autorităţilor chineze, care încearcă să lovească fenomenul falsificării vârstei la nivelul sportivilor, într-un moment în care Guangdong se pregăteşte pentru organizarea Jocurilor Asiatice, în 2010.

Aproape toate sporturile sunt lovite de acest flagel. Cel mai mediatizat caz s-a petrecut la J.O. de la Beijing, din 2008, când mai multe gimnaste chineze medaliate cu aur au fost suspectate că sunt mai tinere de 16 ani, vârsta minimă necesară pentru a putea concura. După mai multe investigaţii ale forurilor oficiale chineze, gimnastele au fost absolvite de orice vină.

De asemenea, Federaţia Chineză de Baschet a anunţat în 2008 că 26 de sportivi figurau în actele oficiale cu o vârstă falsă. Aceast lucru le permitea să joace pentru echipele de juniori, deşi vârsta lor reală ar fi împiedicat acest lucru.

O problemă asemănătoare există şi în fotbalul asiatic.

Ultimul caz de acest gen a apărut în week-end, când un jucător de badminton care câştigase un titlu regional în China a recunoscut că avea 17 ani la momentul concursului.