MENIU

Un fan englez a fost înjunghiat la Roma de 4 conaţionali

Foto: www.telegraph.co.uk

Un suporter al echipei Manchester United a fost înjunghiat în picior, miercuri, de patru conaţionali după ce a ieşit din hotelul în care era cazat, însă cauzele agresiunii nu sunt încă elucidate.

Briton Greg Whedon, 34 de ani, ieşea din hotelul său în momentul în care a fost atacat de cei 4 agresori. El a fost transportat la spital şi se află în afara oricărui pericol.

Înaintea finalei din Liga Campionilor acest incident nu a fost singular, un adolecent şi tatăl său fiind arestaţi în apropierea unui bar, pentru că s-au îmbătat, iar când au plecat s-au luat la bătaie cu mai mulţi poliţişti. Mai mult, unul dintre poliţişti a fost lovit atât de puternic încât va trebui să stea 7 zile în spital.

De asemenea, alţi doi suporteri englezi au fost la un restaurant din Roma, au consumat de 300 de euro şi au încercat să plătească cu bacnote false, dar au fost prinşi şi reţinuţi de poliţie.

Finala Ligii Campionilor dintre Manchester United şi FC Barcelona se va disputa miercuri, de la ora 20:45. Cele două formaţii se vor întâlni în capitala Italiei, pe terenul formaţiei AS Roma, Stadio Olimpico. La meci sunt aşteptaţi câte 20.000 de fani englezi şi spanioli, iar forţele de ordine italiene vor fi în alertă non-stop, pentru a evita orice fel de incidente.