MENIU

Un bancher arestat pentru escrocherie a plătit cauţiunea de 100 de milioane de euro

Foto: blog.kir.com

Un bancher din înalta societate austriacă, Julius Meinl al V-lea, arestat într-un caz de escrocherie şi abuz de încredere, a fost eliberat după ce a plătit o cauţiune de 100 de milioane de euro, a anunţat Parchetul de la Viena.

Descendent al unei dinastii de oameni de afaceri, Meinl, care are 49 de ani şi are şi cetăţenie britanică, a părăsit închisoarea din capitala austriacă unde a stat două nopţi, după ce tribunalul regional de la Viena a verificat garanţiile pentru banii depuşi de banca privată Centrum Bank din Liechtenstein. Suspectul a trebuit să îşi predea paşaportul britanic şi rămâne sub control judiciar, a precizat Parchetul.

Julius Meinl al V-lea, preşedintele consiliului de supraveghere al băncii de afaceri Meinl Bank şi proprietarul unui magazin de lux din Viena, fusese plasat în arest preventiv joi, la o zi după ce fusese reţinut de poliţie. Parchetul considerase necesară arestarea lui, apreciind că există pericolul ca suspectul să fugă. Un avion privat gata de decolare îl aştepta pe aeroportul din Viena, potrivit presei.

La iniţiativa autorităţii de reglementare a pieţelor financiare din Austria (FMA), bancherul face de doi ani obiectul unei anchete pentru escrocherie şi abuz de încredere în gestiunea uneia dintre filialele Meinl Bank, Meinl European Land, specializată în imobiliare.
Mai multe articole despre:
arestat abuz bancher cauţiune escrocherie plătit