MENIU

TOP 10 - gadgeturile anului 2009

Magic Mouse poate purta titlul de cel mai bun mouse de la Apple
Pasionaţii de filme în HD pot vedea oriunde filmele preferate cu VDP400 MovieBook
PSPgo este noua consolă portabilă de la Sony
SELPHY ES40 - imprimanta foto cu ghidare vocală
Terrafugia Transition - Maşina care se transformă în avion în 15 secunde
Nintendo lansat în 20 noiembrie 2009 consola Wii în variantă neagră
Wii MotionPlus este un accesoriu pentru controllerul wii remote care măreşte acurateţea de mişcare
Livescribe Pulse şi poate fi folosit atât ca reportofon cât şi ca pix pentru gadget-urile cu touchscreen
Primul prăjitor de pâine portabil a ajuns în magazine anul acesta
DuoFertility - dispozitivul care garantează sarcina

Lumea tehnologiei este mereu în mişcare şi, pe segmentul gadget, este mereu cu un pas înaintea imaginaţiei noastre. 2009 nu a fost un an sărac în gadgeturi, iar REALITATEA.NET vă propune un top 10 pentru gadgeturile care au văzut lumina zilei anul acesta.

Desigur, TOP 10 GADGET 2009 poate fi prea puţin cuprinzător, ar spune pasionaţii de gadgeturi, însă mai jos am făcut o selecţie care, cu siguranţă, cuprinde vârfurile din acest segment.

Terrafugia Transition - Maşina care se transformă în avion în 15 secunde

Visul oricărui şofer este să scape de traficul infernal de pe străzi. Soluţia este o maşină zburătoare. Vestea cea bună este că în 2009 a decolat o astfel de maşină. Vestea cea proastă este că are nevoie de 518 metri de stradă pentru a decola. Preţul este de 148.000 de euro.

Inventatorii maşinii, printre care şi foşti ingineri NASA au declarat că Terrafugia Transition este prima maşină care se transformă în avion, în doar 15 secunde, prin apăsarea unui singur buton.
Creatorii săi spun că este uşor de întreţinut întrucât foloseşte combustibil fără plumb normal şi încape într-un garaj. O maşină zburătoare mai veche, Aerocar, din anii 1950, care încă mai zboară în zilele noastre, are nevoie ca aripile să fie înlăturate manual şi depozitate separat, atunci când nu zboară.



Noul vehicul zburător, Transition, are un motor de 100 de cai putere, atât pe pământ cât şi în aer. Terrafugia va putea să zboare până la 800 de metri înălţime, cu un singur rezervor de benzină, la o viteză de 185 de km pe oră.

PSPgo - noua consolă portabilă de la Sony

Sony a lansat un nou concept de consolă portabila odată cu PSPgo.Aceasta este mai mică decât vechea PSP 3000, având toate tastele pe sistem slide out. Şi ecranul a fost redus în dimensiuni, având acum o diagonală de 3.8″ (9.7 cm), faţă de 4.3″ (10.9 cm). PSPgo are şi conectivitate Bluetooth.



Memoria internă a PSP Go este de 16 GB, şi poate fi extinsă prin card-uri Memory Stick Micro, consola recunoscând maximum 32 GB.

Publicul nu este însă foarte încântat deoarece noul PSP nu are unitate de disc UMD. Cu alte cuvinte, jocurile nu pot fi rulate decât de pe memory stick, după ce sunt descărcate de pe Internet. Pentru cei care folosesc jocuri pirat sau console modate acest lucru nu reprezintă o problemă, însă când vine vorba despre posesorii de jocuri originale PSP pe UMD, aceştia din urmă şi-au exprimat dezamăgirea deoarece nu pot juca niciun titlu din colecţie pe PSPgo.

Solutia însă ar putea veni din partea Logitech, care se pare că lucreaza de zor la un drive UMD extern pentru PSPgo.

VDP400 MovieBook - filme HD la purtător

VDP400 MovieBook este creat de VieSonic pentru pasionaţii de film.  Aceştia îl pot folosi pentru a lua cu ei oriunde şi pentru a urmări în format HD filmele preferate.



VDP400 MovieBook are un ecran cu diametrul de 4,3 inci, memorie internă de 8GB, slot pentru card microSD, ce permite extinderea capacităţii de memorare şi o baterie ce asigura până la 6 ore de playback video în format HD şi 12 ore pentru formatele audio.
Gadgetul poate reda fişiere multimedia de tipul AVI, MKV, FLV, MPG, MOV, MPG, VOB, RM/RMVB, H.264, MP3, WMA, WAV, FLAC si DTS/AC3.

Preţul lui VPD400 MovieBook porneşte de la 129.99$

DuoFertility - dispozitivul care  garantează sarcina


DuoFertility este un dispozitiv de mărimea unei monede, sub forma unui plasture ce poate fi purtat sub braţ. Gadgetul este practic un termometru ce o alertează pe femeie atunci când temperatura îi creşte cu jumătate de grad - momentul când intră la ovulaţie. DuoFertility măsoară temperatura femeii de 20.000 de ori în timpul nopţii. Mai mult, un alt dipozitiv wireless îi spune femeii dacă a fost la ovulaţie în utlimele două zile sau dacă va fi în următoarele şase.

Noul dispozitiv costă aproape 600 de euro şi promite efecte pozitive în 99 din 100 de cazuri. Ca parte din pachetul oferit cuplurilor, se oferă consiliere gratuită din partea experţilor clinicii de fertilizare.

Nintendo Wii Black


Nintendo lansat în 20 noiembrie 2009 consola Wii în variantă neagră. Alături de aceasta pasionaţii şi-au putut achiziţiona şi Wii Remote, Wii MotionPlus şi Nunchuk - toate negre.

Wii Sports Resort, oferit în pachetul ediţiei limitate Wii Black, s-a vândut deja în peste un milion de exemplare în întreaga Europă, şi le oferă jucătorilor acces la o întreagă insulă, unde pot practica 12 sporturi diferite, atât în single player, cât şi în multiplayer, alături de familie şi de prieteni.

Magic Mouse



Poreclit \"frumuşelul\" sau \"Sexy mouse\", mouse-ul produs de Apple sub denumirea de Magic Mouse poate purta titlul de cel mai bun mouse (de la Apple) \"ever\". Este primul mouse multi-touch şi are un design specific produselor Apple. Acesta poate fi achiziţionat cu aproximativ 70 de dolari.

SELPHY ES40 - imprimanta foto cu ghidare vocală

SELPHY ES40 este modelul de top din gama Canon SELPHY Compact Photo Printer.  Procesarea DIGIC II împreună cu  tehnologia Auto Image Optimise detectează şi corectează automat imperfecţiunile din imagini – prin ajustarea luminozităţii feţei, a culorii sau prin înlăturarea efectului ochilor roşii.



SELPHY ES40 are un ecran LCD 230K de 3.5 inch, o rotiţă Easy Scroll şi un set de butoane mari, tactile, dar cel mai atractiv element este îndrumarea vocală, oferita de-a lungul procesului de printare. Ghidarea prin voce este de asemenea oferită pentru a depăşi problemele comune de printare. Redarea unei fotografii durează între 47 şi 55 de secunde, în funcţie de format.

Wii MotionPlus

Wii MotionPlus este un accesoriu pentru controllerul wii remote care măreşte acurateţea de mişcare atunci când este folosit.



Jocul care a avut cel mai mult de câştigat de pe urma Wii MotionPlus şi care s-a vândut în peste un milion de exemplare este Wii Sports Resort.
Jucătorii pot practica 12 sporturi diferite din propria sufragerie. Laurent Fischer, Managing Director, Marketing & PR al Nintendo of Europe, a declarat: „Vânzările excelente ale lui Wii SPORTS RESORT, combinate cu cele înregistrate de Wii MotionPlus, demonstrează că tot mai multe familii şi toţi mai mulţi prieteni se joacă împreună pe Wii.”

În Wii SPORTS RESORT, jucătorii pot practica tirul cu arcul (cu Nunchuck-ul consolei), sau scrimă (cu Wii Remote). Printre celelalte sporturi prezente în pachet se numără tenisul de masă, baschetul, golful, bowling, Frisbee, ciclismul şi canotajul.

Primul prăjitor de pâine portabil

Primul toaster portabil din lume poate da savoare unui mic dejun la birou. Arată ca un cuţit ceramic pentru prăjituri şi nu trebuie decât să îl mişcaţi peste felia de pâine ca pe un fier de călcat.



În momentul în care pâinea este prăjită, un desen cu fluturi şi flori apare pe partea superioară a toster-ului.
În 2-3 minute, felia de pâine este prăjită. Micul gadget culinar, inventat de designerul corean Kim Been, a ajuns în luna decembrie 2009 în magazinele din Marea Britanie. Inventatorul crede că mini-prăjitorul va deveni foarte popular în rândul oamenilor ocupaţi cu munca. Ei vor avea parte de o gustare savuroasă şi caldă.


Livescribe Pulse
- pixul care ţine minte ce scrii

Pixul se numeşte Livescribe Pulse şi poate fi folosit atât ca reportofon cât şi ca pix pentru gadget-urile cu touchscreen. Nu doar că arată foarte bine dar va ţine minte tot ce a scris cineva cu el şi poate reda acest lucru descărcând un fişier de tip text pe calculator.

Mai multe articole despre:
gadget