Suntem prost plătiţi pentru a putea fi manevraţi politic, a spus liderul Cartel Alfa
Preşedintele Cartel Alfa i-a îndemnat pe miniştrii din cabinetului Boc să încerce să trăiască cu un salariu lunar de 700 de lei, "pentru a vedea dacă pot rezista", anunţând că mitingul din 7 octombrie este doar una dintre acţiunile de amploare pe care sindicatele le vor organiza.
"Salariul minim din România a ajuns pe ultimul loc în Europa, creând numeroase aversiuni în rândul angajaţilor. Nu vom accepta un salariu minim de 700 de lei pentru că nu putem trăi cu aceşti bani. Ei doresc să menţină salariile la niveluri foarte joase, pentru a face din noi o masă de manevră politică", a spus Hossu.
Liderul sindical a declarat că, dacă reprezentanţii Guvernului nu vor accepta revendicările sindicaliştilor, vor organiza un nou miting de mare amploare în Capitală.
Pe de altă parte, liderul Cartel Alfa a declarat că nu este de acord ca vârsta de pensionare să fie de 65 de ani, în condiţiile în care cei mai mulţi pensionari mor în jurul vârstei de 70 de ani. Bogdan Hossu a mai spus că, în actuala situaţie economică şi "în ritmul în care merg lucrurile, România va înregistra peste un milion de şomeri".
Manifestaţia organizată de Alianţa Bugetarilor, pe 7 octombrie, a fost deschisă de liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, în jurul orei 11.00, manifestanţii scandând lozinci antiguvernamentale împărţite de unul dintre participanţi.
Începând cu ora 10.15 atmosfera a fost animată de unul dintre manifestanţi, urcat pe o scenă în faţa mulţimii, care saluta sindicatele, le dădea indicaţii celor veniţi din teritoriu şi încerca să facă atmosferă prin diferite lozinci. Lozincile strigate, precum "Unitate", "Pensionari, veniţi cu noi" sau "Jos Guvernul", au fost primite cu mai mult sau mai puţin entuziasm de cei prezenţi.
Înainte ca liderul Cartel Alfa să deschidă mitingul, acesta le-a amintit celor prezenţi de ce s-au strâns în Piaţa Victoriei: "ne-am adunat aici ca să - nu uităm că ne-au minţit".
Bannerele protestatarilor au afişat lozinci precum "Stopaţi batjocura naţională", "Guvernul Boc adânceşte criza".
Înainte de începerea mitingului, aproximativ 6.000 de sindicalişti se adunaseră în Piaţa Victoriei la mitingul Alianţei Bugetarilor, potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Marius Militaru.În total, peste 20.000 de sindicalişti sunt anunţaţi să participe la protestul legat, în principal, de problema salariilor.
Lista revendicărilor a început cu salariile, mai exact cu refacerea grilei din Legea unică, iniţiativă la care chiar premierul Boc i-a invitat, luni, pe sindicalişti, cu condiţia "respectării constrângerilor bugetare". Sindicaliştii au mai cerut un salariu minim pe economie de 740 lei în 2010 şi de 1.300 lei în 2014, majorarea pensiilor, asigurarea protecţiei lucrătorilor aflaţi temporar fără loc de muncă şi dezvoltarea economiei naţionale, în sensul susţinerii unităţilor economice, după cum a declarat vicepreşedintele Cartel Alfa, Octavian Luca.
La miting au participat reprezentanţii principalelor centrale sindicale (BNS, CSDR, CNSLR-Frăţia şi Cartel Alfa), însă au primit întăriri şi dinspre Alianţa Bugetarilor şi Uniunea Naţională a Studenţilor din România, reprezentanţii acesteia din urmă declarându-se solidari cu bugetarii şi dorind să reclame, şi cu acest prilej, propriile probleme, printre care aceea a nereprezentării în senatele universităţilor, potrivit noii legi a educaţiei.
Măsurile de ordine publică la acest protest au fost asigurate de peste 1.000 de jandarmi şi 540 de poliţişti.