MENIU

Succesul lui Guardiola, între noroc şi artă

Foto: www.as.com

La primul an ca antrenor principal, Pep Guardiola a câştigat cu FC Barcelona toate cele trei trofee posibile: campionatul şi Cupa Spaniei şi Liga Campionilor. Premierul Spaniei, José Luis Rodriguez Zapatero, crede că o astfel de performanţă le este destinată doar celor "aleşi", alţii ar spune că este vorba de noroc chior, iar a treia varianta ar fi că tânărul de 38 de ani este un artist în devenire al antrenoratului.

Josep Guardiola a fost jucătorul în jurul căruia antrenorul olandez Johan Cruyff a construit Dream Team-ul Barcelonei care făcea furori în Spania şi Europa la începutul anilor 90. La începutul sezonului el a fost numit antrenor principal la formaţia cu care a câştigat, ca jucător, patru titluri de campion în Spania, iar mutarea a fost privită cu oarecare scepticism, dat fiind faptul că Guardiola antrenase doar la echipa a doua a clubului.

Numai că, după ce a început sezonul în Spania cu un eşec, Barcelona a pornit în pas de defilare spre un nou titlu de campioană. Parcursul excelent din campionat a fost dublat de rezultate la fel de bune obţinute în cupă şi în Liga Campionilor. Messi şi compania obţineau victorie după victorie, multe cu scor "fluviu", iar Guardiola creştea din ce în ce mai mult în ochii care l-au privit cu neîncredere la începutul sezonului competiţional. Miercuri seară tehnicianul de 38 de ani şi-a aşezat pe frunte coroana de câştigător al Ligii Campionilor, pe care a purtat-o şi ca jucător, în 1992, când făcea parte din Dream Team-ul alcătuit de Cruyff, alături de jucători ca Amor, Bakero, Beguiristain, Koeman, Michael Laudrup, Stoicikov şi Romario.

Guardiola este a şasea personalitate din fotbal care câştigă Liga Campionilor ca jucător şi antrenor, după spaniolul Miguel Munoz, italienii Giovanni Trapattoni şi Carlo Ancelotti şi olandezii Johan Cruyff şi Frank Rijkaard.

Tânărul antrenor al catalanilor rămâne modest, în ciuda performanţei realizate, şi spune că meritul cel mai mare aparţine jucătorilor pe care îi are în subordine. Mai mult, când a fost întrebat dacă la Barcelona se prefigurează un nou Dream Team, Guardiola a subliniat că trupa sa mai are mult de lucru pentru a putea fi demnă de o asemenea comparaţie.

În schimb, fostul internaţional olandez Ronald Koeman, autorul golului care aducea Barcelonei Liga Campionilor în 1992, spune că actuala echipă a catalanilor este mai valoroasă decât cea în care a evoluat împreună cu Guardiola. "Generaţia mea a reuşit câteva meciuri de excepţie la acea vreme, dar actuala formaţie a Barcelonei este ceva de vis. Elevii lui Guardiola practică un fotbal mult peste ce am jucat noi", a spus noul tehnician de la AZ Alkmaar.

Cruyff însuşi este încântat de trupa lui Guardiola şi are încredere că acesta va şti foarte bine ce trebuie să facă pentru a menţine echipa pe cai mari şi în sezonul următor, după performanţa uriaşă din acest an, în care catalanii au realizat tripla cupă - campionat - Liga Campionilor.

FC Barcelona a câştigat pentru a treia oară în istorie Liga Campionilor, după ce a învins, miercuri seară, cu scorul de 2-0, campioana Angliei, Manchester United, în finala disputată pe Stadio Olimpico din Roma.

Acum, următoarele obiective ale echipei pregătite de Pep Guardiola sunt Supercupa Europei, în care Barcelona va întâlni Şahtiorul lui Mircea Lucescu, câştigător al Cupei UEFA, şi triumful în Campionatul Mondial al Cluburilor.

Şahtior Doneţk, formaţie la care evoluează şi fundaşul Răzvan Raţ, este singura echipă care a reuşit să învingă Barcelona în acest sezon al Ligii Campionilor, scor 3-2, chiar pe Camp Nou, în ultima etapă a fazei grupelor.
Mai multe articole despre:
Liga Campionilor Fc Barcelona Josep Guardiola