MENIU

Sindicatul instructorilor auto independenţi ameninţă cu declanşarea grevei

Foto: bucharestcity.olx.ro

SNIAR ameninţă cu declanşarea grevei şi organizarea unui marş în Bucureşti, dacă nu va obţine în contencios administrativ anularea dispoziţiiei ARR care obligă şcolile auto să nu mai colaboreze cu instructori auto autorizaţi independenţi, a declarat liderul sindical, Cornel Lipă.

"Avem certitudinea că Autoritatea Rutieră Română (ARR) a acţionat la presiunea federaţiilor patronale ale şcolilor de şoferi din România, care doresc forţarea activităţii instructorilor auto autorizaţi independenţi pentru crearea unui monopol al patronatului din domeniu instruirii auto", a declarat preşedintele Sindicatului Naţional al Instructorilor Auto din Ropmânia (SNIAR), Cornel Lipă.

Acesta consideră că decizia ARR este un abuz al unei autorităţii a statului împotriva persoanelor fizice autorizate. "ARR nu are competenţa de a emite o astfel de decizie prin care se anulează o Hotărâre de Guvern şi un Ordin de Ministru. Este un abuz al ARR", a subliniat preşedinteel SNIAR.

Conform lui Cornel Lipă, în România există 1.822 de şcoli auto şi 8.000 de instructori auto, din care 4.500 - 5.000 sunt instructori auto autorizaţi independenţi.

Decizia 15.507 a AAR, emisă la 3 iunie 2009, aduce la cunoştinţa agenţiilor judeţene că şcolile de conducători auto autorizate nu mai pot colabora cu instructori auto independenţi după semnarea decretului de promulgare a Legii pentu aprobarea OUG 74/2009 referitoare la transportul rutier, deoarece nu există cadrul legislaltiv pentru activitatea acestora. "Atunci când nu există normative complementare Legii noi funcţionăm în baza acesteia ca şi pâna acum", a adăugat Lipă.

De asemenea, decizia ARR specifică faptul că şcolile auto îşi pot continua activitatea doar cu instructori auto angajaţi, iar instructorii independenţi îşi vor duce la bun sfârşit activitatea apoi vor înceta colaborarea.
Mai multe articole despre:
grevă instructori auto