MENIU

Sever Voinescu: Soluţia Boc pare a fi cea firească pentru funcţia de premier

Emil Boc

Cine se va afla în fruntea Executivului? În interiorul cercurilor politice, se pare că \"soluţia\" Boc, cea care a devansat cealaltă \"soluţie\", Johannis, este din ce în ce mai prezentă.

\"Aşa cum arată lucrurile acum, este o foarte mare şansă ca Emil Boc să fie desemnat. Boc era soluţia pe care cea mai multă lume o aştepta şi care părea a fi cea mai firească\", a spus Sever Voinescu, la Realitatea TV.

Aceeaşi părere o împărtăşeşte şi liberalul Puiu Haşotti. \"În proporţie de 95%, Emil Boc va fi premier, însă dacă va fi el, va fi o continuare a unei guvernări neperformante. Consultările de astăzi au fost formale. Încă ne aflăm într-o retorică de campanie şi nu spunem lucrurilor pe nume\", a spus liberalul.

De cealaltă parte, social-democratul Miron Mitrea a refuzat să-şi exprime punctul de vedere, replicând sec: \"Habar nu am cine va fi premier\". Şi totuşi, spune pesedistul, \"decizia nu mai e atât de importantă din moment ce se configurează deja majoritatea\".

\"Personal nu aş fi mers pe asemenea soluţie\", a completat Mitrea, exprimându-şi, totodată, speranţa ca, în noul guvern, Emil Boc \"să aibă mai mult succes\".

În ceea ce priveşte posibilitatea existenţei unui guvern de uniune naţională, acestă formulă ar fi \"o iluzie, o chestiune nefericită într-un stat cu o democraţie cât de cât consolidată\", în opinia liberalului Haşotti.

\"Dacă PD-L va face guvern cu UDMR, cu grupul minorităţilor şi cu oastea de strânsură, evident că preşedintele partidului trebuie să fie prim-ministrul\", a conchis Puiu Haşotti.