MENIU

Senegalezul Papa Malick a semnat un contract până în vară cu Dinamo

Foto: www.daylife.com

Mijlocaşul senegalez Papa Malick Ba a semnat, vineri, un contract valabil până la finalul sezonului cu liderul Dinamo, cu opţiune de prelungire pe încă un an, urmând ca transferul să fie înregistrat la LPF la începutul săptămânii viitoare.

Fotbalistul în vârstă de 29 de ani a sosit la începutul acestei săptămâni în cantonamentul roş-albilor din Antalya, însă nu a evoluat în niciun joc, fiind menajat de Mircea Rednic deoarece nu este pus la punct cu pregătirea fizică.

Malick, care evoluează pe postul de mijlocaş defensiv, a fost adus la Dinamo pentru a-l înlocui pe Adrian Ropotan, care s-a transferat la Dinamo Moscova.

Născut pe 11 noiembrie 1980, Papa Malick a evoluat în ultimii ani la formaţia elveţiană FC Basel, iar din vară este liber de contract.

Un alt jucător care a semnat cu Dinamo este fundaşul dreapta Cristian Melinte de la UTA, transferat prin intermediul lui Ionuţ Chirilă. Fotbalistul a venit liber de contract în "Ştefan cel Mare" după ce a primit o dezlegare de contract din partea oficialilor formaţiei arădene în urmă cu două săptămâni. În urma acestei decizii, conducerea clubului i-a retras dreptul de semnătură lui Chirilă, iar directorul administrativ al arădenilor, Dorin Stana, a cerut la rândul său să îi fie revocat dreptul la semnătură.

De asemenea, în cantonamentul echipei satelit a lui Dinamo se află şi Dan Puie, adus tot prin intermediul lui Ionuţ Chirilă de la UTA.
Mai multe articole despre:
contract Adrian Ropotan Papa Malick