MENIU

Senat: Locuinţele din programul "Prima casă" pot fi vândute oricând, cu avizul Ministerului de Finanţe

Foto: lideruldeopinie.ro

Senatorii aduc schimbări în programul Prima Casă. Comisia de Buget a introdus un amendament care le permite să vândă locuința, dacă nu mai au bani să achite creditul.

Astfel, oamenii vor putea să-și acopere creditul la bancă și, dacă au norocul să vândă casa la un preț mai mare decât suma împrumutată, să și rămână cu ceva bani.

În varianta Guvernului, cei care nu-și plăteau rata timp de trei luni de zile, pierdeau automat locuința care era preluată de stat. Iar statul era obligat să le acopere și suma din împrumut neachitată.

Vânzarea locuinței, în caz de incapacitate de plată, se va face însă sub supravegherea și cu acordul Ministerului Finanțelor. Senatul este prima cameră sesizată. Amemndamentul trebuie aprobat de plen, după care deputații vor avea ultimul cuvânt.