MENIU

Scăderea TVA la alimente, business pentru băieţii deştepţi din supermarketuri

Ponta: TVA redusă la alimente, de la 1 iunie

Unii comercianţi au profitat de anunţul reducerii TVA la alimente începând cu 1 iunie ca să aplice tacit majorări de preţuri cu mult timp înainte. În acest fel, vor putea aplica reduceri la momentul respectiv, fără ca preţurile reale să scadă.

Vom analiza fiecare portiță legislativă, împreună cu instituțiile abilitate, Consiliul Concurenței și ANPC, astfel încât să nu existe o creștere a prețurilor alimentelor înainte de reducerea TVA la 9%, a declarat, marți, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, citat de Agerpres.

"În ultimele zile există această percepție că unele magazine vor să mărească prețurile înainte de reducerea TVA. Noi suntem foarte atenți, dar în egală măsură și cei de la Consiliul Concurenței și de la ANPC. În măsura în care legea ne va permite, vom interveni cu siguranță. Eu am avut discuții la MADR cu retailerii și ne-au asigurat că nu vor crește prețurile până la 1 iunie. O să propunem, în zilele următoare, soluții de genul preț vechi — preț nou", a explicat Constantin.

"Nu știu dacă este fezabil pentru fiecare hipermarket, dar vom analiza fiecare portiță legislativă astfel încât să ne asigurăm că va beneficia de reducerea TVA consumatorul final, adică 20 milioane de români. Consider că toate semnalele din piață sunt foarte bune de aici plecăm în discuțiile noastre cu toate instituțiile. Asociația Marilor Retaileri de Magazine ne-a asigurat că nu vor crește prețurile în această perioadă, dar de la asigurări și până la ceea ce se întâmplă în practică trebuie să analizăm cu toate instituțiile statului", a menționat șeful MADR.

Acesta a precizat că reducerea TVA la lapte și produse lactate de la 1 iunie se va vedea printr-o scădere a prețului la raft, dar va însemna și o relansare a consumului.

"Dacă inițial nu se vorbea de reducerea TVA la lapte și produse lactate, am insistat foarte tare și eu și primul ministru, mai ales pe fondul reducerii cotelor de lapte, să avem o măsură care să vină în sprijinul procesatorilor, producătorilor și tuturor celor care sunt pe filiera laptelui. Rezultatul final va fi acela, și sunt convins de acest lucru, că prețul va scădea. De asemenea, reducerea TVA înseamnă și o relansare a consumului, înseamnă mai mult lapte de procesat în această unitate și mai mult lapte de vândut către unitățile de procesare de fermieri", a mai spus ministrul.

Mai multe articole despre:
null