MENIU

Şase dintre contacţii femeii de 28 de ani cu noua gripă nu sunt infectaţi, potrivit primelor teste

Foto: emaramures.ro

Testele efectuate de Institutul Cantacuzino la şase dintre persoanele care au intrat în contact cu femeia de 28 de ani diagnosticată, luni, cu noua gripă sunt negative, au precizat surse medicale.

Cele şase persoane sunt rude şi alţi apropiaţi ai femeii, printre care şi prietenul acesteia, în vârstă tot de 28 de ani, care prezenta simptome de gripă.

Testele vor fi repetate, iar rezultatele oficiale vor fi anunţate în cursul zilei de astăzi, au mai spus sursele citate.

Dintre cele 35 de persoane care au intrat în contact, sâmbătă, la o petrecere, cu tânăra de 28 de ani, 22 au fost identificate şi se află sub supraveghere permanentă a stării de sănătate, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Investigaţiile epidemiologice continuă.

Tânăra de 28 de ani şi mama acesteia, în vârstă de 56 ani, care a contractat virusul de la fiică, prin transmitere secundară, sunt cele mai noi cazuri de infectare cu virusul A/H1N1, anunţate luni de autorităţi. Cele două paciente sunt internate la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş", unde li se administrează antivirale. Starea generală a celor două femei este bună.

În ultimele 24 de ore, la nivel european, au fost confirmate 32 de cazuri noi de gripă A/H1N1, totalul ajungând la 557. Cele 32 de cazuri noi au fost înregistrate astfel: primul caz în Cipru, 2 cazuri în Belgia, 15 în Marea Britanie, 5 in Germania, 6 în Franţa şi câte un caz în Finlanda, Suedia şi Irlanda.
Mai multe articole despre:
aeroport sănătate turist român gripă porcină A/H1N1