MENIU

Salariaţii de la Direcţia de Drumuri Hunedoara nu şi-au primit banii dinainte de Paşte

Foto: Realitatea TV

Sute de angajaţi ai Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Hunedoara spun că nu şi-au mai primit banii dinainte de Paşte. Oamenii se plâng de faptul că nu îşi mai pot întreţine familiile.

Drumarii au decis să nu mai iasă la lucru până când conducerea firmei nu le va achita salariile restante. De cealaltă parte, conducerea spune că societatea se află în impas financiar, dar că restanţele sunt mici. 

Problemele la Direcţia Judeţeană de Drumuri Hunedoara se ţin lanţ de la începutul anului. După disponibilizarea a aproape 200 de drumari, oamenii se tem să nu rămână şi fără sălarii şi fără locuri de muncă. Neplătiţi, drumarii refuză să mai iasă pe teren. În tot acest timp lucrările contractate deja sunt întrerupte, iar şoselele se strică de la o zi la alta.

Conducerea firmei de drumuri a spus că restanţele salariale sunt doar pentru o lună. "Cu siguranţă acum sunt nemulţumiţi pentru că au restanţa din luna mai, urmând ca şi avansul din 30 mai să se ia în zilele următoare", a precizat Ioan Prip, director general, Drumuri Judetene Hunedoara.

Firma de drumuri judeţene are de recuperat pentru lucrările efectuate peste opt milioane de lei. Conducerea societăţii spune că, în condiţiile în care nu va primi aceşti bani, nu va putea plăti salariile.