MENIU

Sabina Fati: Cu preşedintele la Tanti Elvira

Foto: România Liberă

În noiembrie 2004, în plină campanie electorală, Traian Băsescu vorbea fără prejudecăţi despre căsătoriile între homosexuali, atrăgând asupra sa revolta clerului ortodox, enervarea tradiţionaliştilor din jurul său şi a celor care se ocupau de imaginea sa. Preşedintele forţează şi acum limitele publicând un raport girat de specialişti, intitulat Analiza Riscurilor Sociale şi Demografice, care atrage atenţia electoratului prin propunerea de legalizare a prostituţiei şi dezincriminarea consumului de droguri. Traian Băsescu îşi asumă în acest fel riscul de a pierde o parte din electoratul conservator, cucerit de curând, dar şi îndepărtarea nehotărâţilor, fără ca în schimb să-i poată mobiliza suficient pe tineri sau, eventual, pe votanţii liberali, mai deschişi, mai dezinhibaţi şi desprinşi de dogmele ortodoxismului.

 

Citeşte mai mult în România Liberă