MENIU

Sabău: Dacă primim gol, pierdem totul

Foto: NewsIn

Antrenorul Timişoarei se teme să nu se facă de râs la Stuttgart, iar la calificare speră atât timp cât Pantilimon nu va fi învins, în returul cu echipa lui Marica.

Aflată la Stuttgart, unde în acesată seară va susţine returul play-off-ului Ligii Campionilor, FC Timişoara a susţinut antrenamentul oficial şi obişnuita conferinţă de presă de dinaintea partidei. 

Conştient de probabilitatea foarte mică de a furniza surpiza întrecerii, antrenorul Ioan Ovidiu Sabău a declarat, citat de ProSport: "Şansele sunt foarte mici, însă noi credem în ele. Trebuie să jucăm mai ofensiv, să dăm gol, dar nu vom fi naivi şi iresponsabili să atacăm în valuri pentru a nu risca să ne facem de râs. Dacă am primit gol, am pierdut totul”.

De asemenea, antrenorul bănăţenilor a reamintit despre problemele pe care le are în defensivă şi a ţinut să sublşinieze: „Pentru a spera la calificare trebuie să îi recuperez pe Nibombe şi Cisovsky. Parks s-a antrenat foarte bine şi în proporţie de 75% va evolua miercuri. Magera însă sigur nu va juca. Vom vedea la antrenamentul din dimineaţa meciului ce se va întâmpla”.

Mai multe articole despre:
Ioan Ovidiu Sabău FC Timişoara Cisovsky