MENIU

Românii din Spania trimit, în medie, 5.100 de euro în ţară, anual

Foto. cotidianul.ro

Opt din zece emigranţi români din Spania declară că trimit o parte din veniturile lor în ţară, iar valoarea medie anuală trimisă în România este de 5.100 de euro, se arată în studiul "Comunităţi româneşti în Spania", publicat de Fundaţia Soros.

80% dintre emigranţii români care au participat la cercetarea Fundaţiei Soros spun că au remis în ultimul an o parte din venituri în România. Dintre aceştia 50% au trimis bani în mod regulat, iar 28% au trimis ocazional sau neregulat.

Potrivit studiului, valoarea medie anuală a sumei trimise în ţară este de 5.100 de euro, dar numai 30% dintre gospodăriile din eşantion au atins sau au depăşit această sumă, în timp ce peste 50% au trimis, în medie, 2.400 de euro.

Suma trimisă în ţară diferă în funcţie de venit, subliniază cercetătorii. Cei care au venituri până în 750 de euro lunar au trimis în ultimul an 3.400 de euro în ţară, iar cei cu venituri între 750 şi 1.400 de euro au trimis în aceeaşi perioadă 6.800 de euro.

Sumele trimise în ţară au fost utilizate cu precădere pentru cheltuielile curente ale gospodăriei, pentru sănătate, cumpărarea unor bunuri de uz personal, lucrări de îmbunătăţire a locuinţei, educaţie şi plata unor datorii sau credite. Potrivit datelor colectate, sumele erau cel mai puţin utilizate pentru investiţii în afaceri.

Studiul "Comunităţi româneşti în Spania" a fost lansat de Fundaţia Soros în cadrul programului "Migraţie şi dezvoltare" şi a fost realizat în septembrie 2008 pe un eşantion de 832 de imigranţi români adulţi, din regiunea autonomă Madrid.

Mai multe articole despre:
venituri Spania studiu emigranţi Soros