MENIU

România e pe locul 12 în topul coeficienţilor, la jumătatea meciurilor din grupe

Foto: UEFA

Deşi avea posibilitatea de a urca pe 9, ţara noastră a retrogradat totuşi două poziţii fiind întrecută inclusiv de Turcia, care ne-a luat şase puncte în meciurile de joi.

Cu doar două puncte obţinute în ultimele două etape de Europa League, efortul Urziceniului pare zadarnic din punct de vedere al coeficienţilor UEFA, ţara noastră coborând două locuri, faţă de marţi, la jumătatea întrecerilor din grupe, deşi perspectivele erau optimiste, prin prisma numărului de echipe rămase în concurs.

Nu numai că n-am depăşit Elveţia, deşi ne stătea la îndemână acest lucru (ne mai trebuiau cinci puncte, pe lângă cel al Timişoarei), dar am fost întrecuţi din nou de Ucraina, care a urcat graţie succesului lui Şahtior în faţa lui Partizan Belgrad. Turcia, care ne-a luat şase puncte joi seara, ne-a întrecut şi ea, astfel că România ocupă locul 12 într-un clasament condus de Anglia şi Spania.

Rămânem pe opt în ierarhia ultimelor cinci ediţii, cu coeficient 37.991, la mare distanţă în faţa Olandei (32.880) şi deci cu mari şanse să ducem şi în ediţia 2011 / 2012 şase echipe în cupele europene, după formatul actual.

În ierarhia generală a coeficienţilor de club, cea mai bine clasată echipă românească rămâne Steaua (locul 38), urmată de Rapid (49) şi Dinamo (locul 70). Performera din Champions League, Unirea Urziceni, împarte locul 106 cu CFR Cluj.

Clasamentul coeficienţilor UEFA, pe sezonul 2009 / 2010, la jumătatea întrecerilor din grupe:
1. Anglia - 7.214; 2. Spania - 6.928; 3. Austria - 6.875; 4. Italia - 6.714; 5. Franţa - 6.666; 6. Germania - 6.250; 7. Israel - 6.000; 8. Olanda - 5.750; 9. Elveţia - 5.000; 10. Ucraina - 4.800; 11. Turcia - 4.800; 12. România - 4.583; 13. Grecia - 4.500; 14. Portugalia - 4.166; 15. Cipru - 3.750; 16. Danemarca - 3.400; 17. Cehia - 3.300; 18. Belgia - 3.300; 19. Rusia - 2.833; 20. Ungaria - 2.750.