MENIU

Rodica Ciobanu: O bomboană pe coliva bugetului

Foto: Gândul

Cele 7.000 de amendamente la bugetul de stat pe 2009, în medie 13 pe cap de parlamentar, reprezintă recordul absolut naţional la propunerile de modificare a unei legi. Ieri, după miezul nopţii, parlamentarii au respins 5.000 dintre ele şi au acceptat 2.000, adică dublul numărului total de amendamente aduse bugetului anul trecut, când au fost admise doar 200. Mare trebuie să fie foamea de bani a aleşilor uninominali, dacă şi-au înfrânt proverbiala indolenţă şi au stat să inventarieze fiecare biserică, grădiniţă şi cămin cultural din circumscripţie! Atât de rea că până şi Guvernul s-a temut de o revoltă şi a decis să-i sature, pe moment, cu 23 de milioane de euro, o „rezervă” descoperită de ministrul de Finanţe Gheorghe Pogea şi împărţită parlamentarilor puterii. Dar ce să facă ei cu numai 70.000 de euro, când tocmai au avut revelaţia Divinităţii prin cele 50 de biserici de reparat în parohia electorală şi a unui dumnezeu mai mic, dar nemilos, care-i aşteaptă la cotitură şi se numeşte preşedinte de consiliu judeţean?! Pun o bomboană pe coliva făcută în memoria bugetului, arătând că raporturile politice s-au schimbat.

În noiembrie 2008, s-a încheiat epoca în care parlamentarul se temea să mişte-n front, când nu îndrăznea să se pună de-a curmezişul voinţei partidului şi  guvernului  său. Disciplina politică era de la sine înţeleasă, „soldaţii credincioşi” – cum le plăcea unora să se declare - având mai multe şanse la locuri eligibile decât aceia care discutau ordinul.

 

Citeşte mai mult în Gândul 

Mai multe articole despre:
amendamente buget de stat