MENIU

Rednic: "Lucescu e 'băiatul lui tata', Hagi e 'rege', Petrescu ar fi cel mai bun ca selecţioner"

Foto: NewsIn

Antrenorul echipei Dinamo, Mircea Rednic, s-a declarat dezamăgit de faptul că nu a fost nominalizat printre posibilii selecţioneri ai României şi a precizat că antrenorul cel mai bun pentru echipa naţională ar fi Dan Petrescu.

"Dacă îi luăm pe toţi cei trei care sunt în cursă pentru echipa naţională, nu au performanţele mele. Dar unul e rege (n.r. Gheorghe Hagi), unul e băiatu' lu' tata (n.r. Răzvan Lucescu) şi aşa mai departe. După ultimele rezultate, eu cred că Dan Petrescu ar trebui să fie numit antrenor la echipa naţională", a spus Mircea Rednic.

Mircea Rednic a antrenat în cariera sa echipe precum Dinamo, Rapid, FCM Bacău, FC Vaslui, Universitatea Craiova şi Al Nasr. Antrenorul are la activ 212 meciuri în Liga I, în care echipele pe care le-a pregătit au înregistrat 110 victorii, 51 de remize şi 51 de înfrângeri. Rednic are în palmares două titluri de campion (atât cu Dinamo, cât şi cu Rapid), două Supercupe şi o Cupă a României (toate cu Rapid), dar şi accederea în 16-imile Cupei UEFA cu Dinamo.

Comitetul Executiv a decis să-l demită din funcţia de selecţioner pe Victor Piţurcă, iar primul ofertat pentru a-i lua locul a fost Mircea Lucescu, însă acesta a refuzat, preferând să îşi prelungească înţelegerea cu Şahtior Doneţk. Apoi, conform declaraţiei preşedintelui FRF Mircea Sandu, printre numele aflate pe lista pentru viitorul selecţionerul s-au aflat Răzvan Lucescu (FC Braşov), Gheorghe Hagi (liber de contract), dar şi Dan Petrescu (Unirea Urziceni). Propunerile pentru noul antrenor al tricolorilor vor fi luate în discuţie, cel mai probabil, în şedinţa Comitetului Executiv al FRF de miercuri.