MENIU

Radioul public, atacat de piraţi cu un spot electoral

<descriere>

În cadrul emisiunii \"Iarba verde de acasă\" de la RRA, a fost introdus un spot în care o voce care o imita pe cea a candidatului Traian Băsescu spunea \"Ho, ho, ho, am păcălit, am ţepuit\". Reprezentanţii radioului spun că este vorba de intercalarea unor secvenţe audio pirat.

Asociaţia Pro Democraţia a sesizat, duminică, CNA, în privinţa unui spot electoral care a fost difuzat, în ziua scrutinului, de Radio România Actualităţi.

Radioul a difuzat, la ora 06:14, un spot electoral al PSD, potrivit asociaţiei. În cadrul emisiunii \"Iarba verde de acasă\" de la RRA, a fost introdus un spot în care o voce care o imita pe cea a candidatului Traian Băsescu spunea \"Ho, ho, ho, am păcălit, am ţepuit\", apoi era introdus un fragment cu vocea reală a acestuia, care spunea: \"Am promulgat legea salarizării profesorilor\", \"Voi demisiona în maxim cinci minute\". Spotul se termina cu un fragment rostit de Ion Iliescu. \"Îl recomandăm cu toată căldura, votaţi-l pe Mircea Geoană\".

Într-un comunicat de presă, conducerea radioului precizează că a declanşat o anchetă internă pentru a verifica circumstanţele a ceea ce se bănuieşte a fi un atac informatic extern asupra producţiilor radiofonice ale Radio România Actualităţi.

\"Conţinutul original al emisiunii „Iarba Verde de Acasă\" a fost alterat prin intercalarea unor secvenţe audio pirat cu conţinut denigrator la adresa unuia dintre candidaţii la alegerile prezidenţiale\", arată comunicatul de presă.

De asemenea, Consiliul Naţional al Audiovizualului a fost sesizat şi în privinţa promovării unuia dintre candidaţi pe postul local Tv1 din municipiul Piatra-Neamţ.

APD a sesizat şi Biroul Electoral Central, ca urmare a prezenţei banner-elor cu caracter electoral pe www.cotidianul.ro, www.gandul.info, www.mediafax.ro, www.zf.ro şi webtv.realitatea.net.

Pro Democraţia atrage atenţia şi asupra unor nereguli de la secţiile speciale, cauzate de turismul electoral . Observatorii APD prezenţi în comuna Bragadiru, judeţul Ilfov, au sesizat Poliţia privind transportul organizat al alegătorilor la secţia specială nr. 6, unde votaseră peste 300 de oameni până la ora 10:00, se arată într-un comunicat remis NewsIn