MENIU

PSD şi PDL lucrează separat la planul II anticriză

Foto: shutterstock.com

PSD pregăteşte un plan propriu cu măsuri anticriză, pe care intenţionează să-l facă public la sfârşitul lunii iunie, potrivit lui Bogdan Niculescu Duvăz, purtătorul de cuvânt al social-democraţilor. În acelaşi timp, premierul Emil Boc declarase recent că Guvernul pe care-l conduce pregăteşte, după încheierea acordului cu FMI şi CE, un al doilea plan de relansare economică, în ciuda faptului că majoritatea măsurilor din primul plan anticriză nu au fost puse în aplicare, iar economia s-a contractat în T1 cu 6,4%.

Oamenii de afaceri privesc cu scepticism noul val de promisiuni venite dinspre forţele politice aflate la guvernare şi spun că, până în momentul de faţă, nu au existat niciun fel de măsuri de susţinere a economiei româneşti, puternic afectată de criză.

"Se trece la planul B, dar nu ştim care este planul A anticriză al Guvernului. În mod cert, nu a existat până acum nicio măsură care să vină în sprijinul mediului de afaceri, aşa cum s-a promis. Măsurile adoptate până acum, în special la modificările aduse Codului Fiscal, nu au avut vreun efect pozitiv asupra mediului de business", a declarat Maria Grapini, proprietarul Pasmatex.

"Dintre toate măsurile promise până acum pentru sprijinirea mediului de afaceri, nu s-a făcut nimic. La EximBank şi CEC povestim de mai bine de cinci luni fără niciun rezultat", spune şi Cristian Pîrvan, secretarul general al AOAR.

Citeşte mai mult în Business Standard.

Mai multe articole despre:
măsuri guvern PSD afaceri plan PDL anticriză