MENIU

PSD-iștii au picat la pace cu ALDE? Cine poate ajunge viceprimar la Ploiești

După câteva zile în care consilierii ALDE au amenințat că intră în opoziție, dar nu au venit la ședințele Consiliului Local, se pare că, în sfârșit, se gândesc să revină la gânduri pașnice. Nu de alta dar deja, în administrația locală se vehiculează că în cărți, pentru funcția de viceprimar, este iar co-președintele formațiunii politice, consilierul George Pană.Social-democrații vorbesc despre faptul că nominalizarea lui George Pană, primul nume vehiculat în momentul în care aleșii locali au aprobat încetarea mandatului primarului interimar Iulian Teodorescu, ar putea fi o soluție.Cu majoritate simplă, la Ploiești ar putea să fie aprobate cele două proiecte care vizează validarea viceprimarilor municipiului. Astfel, PSD ar putea ca, în urma negocierilor cu ... Citește mai departe...
Mai multe articole despre:
null