Tragedie în Ilfov: doi tineri de 20 de ani au murit după ce au intrat cu mașina într-un copac
Doi tineri și-au pierdut viața, în noaptea de duminică spre luni, într-un accident grav produs pe D.N.1M, în localitatea Ciolpani, județul Ilfov.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov, incidentul s-a petrecut în jurul orei 23:25. Un tânăr de 20 de ani, din București, aflat la volanul unui autoturism care circula din direcția Palatul Snagov către D.N.1L, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, pierzând controlul asupra mașinii. Vehiculul a părăsit carosabilul, s-a izbit violent de un arbore de mari dimensiuni și s-a răsturnat.
„Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit faptul că un tânăr de 20 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism din direcția Palatul Snagov către D.N.1L, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind astfel partea carosabilă. Ulterior, autoturismul în cauză, ar fi intrat în coliziune cu un arbore de mari dimensiuni, care urmare a impactului, acesta s-ar fi răsturnat pe plafon”, a transmis IPJ.
Impactul a fost fatal pentru cei doi ocupanți ai autoturismului, șoferul și pasagerul din dreapta față, ambii în vârstă de 20 de ani.
Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă. Ancheta va stabili circumstanțele exacte ale tragediei.