MENIU

Proprietarii pe ale căror terenuri vor fi înfiinţate perdele forestiere vor primi 830lei/ha

Foto: gandul.info

Proprietarii care deţin terenuri în zonele ce urmează să intre în programul de acoperire cu perdele forestiere vor primi drept compensaţie 830 lei/hectar în 2009, susţine directorul departamentului de administrare a pădurilor din cadrul MAPDR, Dan Achim.

Achim a explicat că suma acordată potrivit metodologiei de acordare a compensaţiei pentru pierderea de venit corespunzătoarea suprafeţelor ocupate cu perdele forestiere a fost majorată cu 90 lei faţă de cât era estimat la sfârşitul anului 2008, ca urmare a creşterii preţului mediu al masei lemnoase.

Directorul Direcţiei pentru Dezvoltare Forestieră din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MADR), Ciprian Pahon, declara în luna noiembrie 2008 că este avută în vedere o suprafaţă de 22.000 de hectare ce urmează să fie acoperită cu perdele forestiere. Înfiinţarea perdelelor va începe odata cu obţinerea acordului tuturor proprietarilor ce deţin terenuri acolo unde urmează a fi amplasate acestea.

De asemenea, Regia Naţională a Pădurilor (RNP) Romsilva a anunţat recent că planul de regenerare a pădurilor în 2009 vizează o suprafaţă de 17.666 de hectare de pădure, din care 10.559 se vor realiza prin împăduriri, iar 7107 prin regenerări naturale, pentru care se vor investi circa 144 milioane lei

Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), în luna mai a anului 2008, suprafaţa fondului forestier a înregistrat o creştere cu 0,9%, la 31 decembrie 2007 comparativ cu aceeaşi dată a anului 2006, iar volumul de masă lemnoasă recoltată a crescut cu 9,9 % în intervalul menţionat.