MENIU

Procurorul General cere modificarea legii privind stocarea datelor

foto: NewsIN

Infractorii nu aşteaptă după noi să facem hârtii. Este declaraţia procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, care cere suspendarea legii prin care procurorii au nevoie de sentinţă judecătorească pentru a localiza persoanele cu ajutorul telefonului mobil.

Kovesi spune că trei anchete de importanţă majoră au avut de suferit din cauza birocraţiei impuse de lege în privinţa convorbirilor telefonice.

Dosarele armelor furate de la Ciorogârla, cel al dublului asasinat de la Braşov şi cauza jafului armat de la Cluj, au întârziat din această cauză. Procurorii au avut nevoie de trei zile pentru a obţine acordurile judecătoreşti şi au pierdut informaţii pe care altădată le puteau obţine într-o oră.

Ministerul Public a trimis ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, o listă cu amendamente la noua lege. În plus, Koveşi cere Parlamentului să fie invitată atunci când vor fi discutate modificările.