MENIU

Procesul lui Mitrea a fost stabilit la data de 16 aprilie

Foto: oron.ro

Procesul lui Miron Mitrea, trimis în judecată de procurorii anticorupţie, va începe la jumătatea lunii viitoare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Primul termen în dosarul privind obţinerea de foloase necuvenite pentru o locuinţă a mamei sale a fost stabilit pentru 16 aprilie.

Miron Mitrea este acuzat că, pe vremea când era ministru al Transporturilor, s-a folosit de funcţia şi de autoritatea sa pentru a o numi pe Irina Jianu la şefia Inspectoratului de Stat în Construcţii.

Anchetatorii susţin că, în schimbul acestui favor, senatorul ar fi pretins foloase în valoare de 5,2 miliarde de lei vechi, care constau în lucrări la casa mamei sale din Pipera. La acest imobil au lucrat firme de construcţii din Bacău.

Fostul ministru în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în perioada 2000-2004 este acuzat de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale în legătură directă cu infracţiunea de corupţie şi uz de fals, în legătură directă cu infracţiunea de corupţie.

Irina Paula Jianu, fost inspector de stat, şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii, ulterior inspector general de stat în construcţii la ISC, a fost trimisă în judecată pentru dare de mită, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, folosirea cu rea-credinţă a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora.

Potrivit Ministerului Public, în perioada 2001-2002, "inculpatul Miron Tudor Mitrea, în calitate de ministru al MLPTL, a primit de la inculpata Irina Paula Jianu foloase necuvenite în cuantum de 9.274.202.542 ROL, în schimbul numirii şi menţinerii acesteia în funcţia de inspector-şef adjunct şi inspector-şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii". 

În aprilie anul trecut, DNA a cerut Camerei Deputaţilor aviz pentru declanşarea urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea, care era pe atunci deputat.

Deoarece plenul nu a dat curs acestei solicitări, Miron Mirea a decis să îşi dea demisia. Social-democratul a susţinut că recurge la acest gest pentru a nu i se mai spune că se ascunde în spatele imunităţii. De altfel, el a declarat că acest dosar este o comandă politică a adversarilor.

Dosarul va fi judecat de magistraţii Curţii Supreme şi va primi termen în zilele următoare. 

De asemenea, a mai fost trimis în judecată Nicolae Popescu, fost arhitect- şef în cadrul Primăriei Voluntari, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

Citeşte şi: Miron Mitrea: Am aflat de la televizor ca DNA m-a trimis în judecată

Mai multe articole despre:
DNA judecată dosar Irina Jianu Miron Mitrea