MENIU

Presa internaţională despre Bute: \"L-a spulberat pe Andrade!\"

Presa canadiană a fost cea mai încântată de prestaţia lui Bute

\"Bute nu are adversar!\", \"Bute a şters orice dubiu, este cel mai bun din lume!\". Presa mondială, dar şi cea de specialitate, salută victoria boxerului român în faţa mexicanului.

La doar câteva minute după ce Lucian Bute i-a provocat lui Andarde primul KO din carieră, titlurile apărute în presa internaţională nu conteneau să laude performanţa românului.

\"Bute, care a devenit erou în ţara sa de adopţie, Canada, l-a pus la podea pe mexican cu o lovitură scurtă de stânga, trimiţând 16.000 de spectatori în extaz\", relatează France Presse.

\"Bute a şters orice îndoială după prima întâlnire de anul trecut cu mexicanul\", a titrat şi site-ul canadian RDS. \"Lucian i-a provocat un şoc violent lui Andrade\", sau \"Bute a ridicat din nou publicul în picioare\" sunt alte titluri din presa internaţională. Site-ul boxingscene.com se întreabă cum de Lucian nu a fost inclus în turneul Super Six, în care participă 6 dintre cei mai buni boxeri din lume la categoria supermijlocie: \"I-ar bate pe toţi şi ar fi campion mondial absolut\".