MENIU

PNL refuză să dea un ministru de Interne şi propune guvern tehnocrat

Foto: NewsIn

Liberalii îl refuză pe Traian Băsescu, care propune numirea unui ministru de Interne din opoziţie, a spus la Realitatea FM Bogdan Olteanu, purtătorul de cuvânt al PNL.

"E o glumă proastă în ce priveşte participarea noastră la actuala guvernare. Nu suntem de acord şi nu avem ce să căutăm acolo. E însă recunoaşterea de către Traian Băsescu a faptului că cele două partide aflate la guvernare, deşi au 70% în Parlament, nu sunt în stare să guverneze", a declarat Bogdan Olteanu la Realitatea FM.

"Asta justifică necesitatea depunerii unei moţiuni de cenzură care să trântească actualul guvern. E evident că nu sunt capabili să guverneze", a mai spus Olteanu.
Liberalii vor un guvern de tehnocraţi. Propunerile de premier: Isărescu
sau Dăianu


Bogdan Olteanu a mai afirmat că liberalii propun un guvern neutru, de tehnocraţi, care să asigure atât că nu vor fi fraudate alegerile, cât şi că nu se vor mai lua măsuri economice ineficiente. Propunerile de premier ale liberalilor: Mugur Isărescu sau Daniel Dăianu. "Sunt oameni cu viziune economică şi cu capacitate de administrare a economiei", a spus purtătorul de cuvânt al PNL. 

Traian Băsescu a propus spre mediere, "două soluţii menite să închidă gura celor două partide" aflate în dispută: fie numirea unui ministru independent, fie numirea unuia din opoziţie.

"Am propus două soluţii la Interne, care pot să înghită gura celor două partide. Prima ar fi să cadă de acord asupra unei persoane neutre din punct de vedere politic. A doua ar fi desemnarea unui ministru care să provină din opoziţie. Asta va linişti şi PSD-ul şi PDL-ul", a explicat şeful statului.

Preşedintele Băsescu s-a arătat deranjat de faptul că, deşi au un protocol, cele două partide nu au discutat faţă în faţă, ci au făcut-o prin intermediul presei.