MENIU

Peste 6300 de magistraţi şi-au încetat activitatea la 1 septembrie - VEZI EFECTELE PROTESTULUI

Foto: 1235.ro

Sistemul judiciar din România este aproape blocat de două săptămâni. Peste 6.300 de magistraţi şi-au dat roba jos şi refuză să lucreze pe motiv că proiectul legii unice de salarizare îi dezavantajează.

Luni se împlinesc 14 zile de când magistraţii şi-au suspendat activitatea.

De la începutul protestelor, în jur de 4.100 de judecători şi 2.203 procurori nu au mai instrumentat dosare. Mai exact, pe uşile a 174 de judecătorii este scris "ACTIVITATEA SUSPENDATĂ".

La fel se întâmplă la cele 51 de tribunale şi 16 curţi de apel din ţară. Efectele s-au răsfânt asupra celor care au acţiuni în instanţă.

Zeci de mii de dosare au fost amânate şi au primit termene peste două luni sau chiar anul viitor. De exemplu, doar Tribunalul Bucureşti ar trebui să judece luni 992 de dosare.

Toate acestea vor fi însă reprogramate. Protestul magistraţilor a pornit de la Legea unică de salarizării. Până acum, la aceasta, magistraţii au depus 8 amendamente în Parlament.

ACTIVITATE SUSPENDATĂ ÎN INSTANŢE

4.116 de judecători
2.203 de procurori

Sursă: Consiliul Superior al Magistraturii


ACTIVITATE SUSPENDATĂ ÎN INSTANŢE

174 de judecătorii
51 de tribunale
16 curţi de apel

Sursă: Consiliul Superior al Magistraturii