MENIU

Pericolul din băuturile tale preferate! Cum îți distrug sănătatea energizantele?

Pericolul din băuturile tale preferate! Cum îți distrug sănătatea energizantele?

Băuturi energizante care promit energie într-o clipă au căpătat tot mai multă popularitate, mai ales în rândul tinerilor. Însă, pe lângă faptul că sunt pline cu zahăr, acestea sunt un adevărat pericol pentru sănătatea ta. Toate dilemele cu privire la astfel de produse larg răspândite trebuie să înceapă de la o întrebare crucială: ce conţin de fapt băuturile energizante?

Potrivit estimărilor, băuturile energizante au cu 60% mai multe calorii și cu 65% mai mult zahăr decât băuturile răcoritoare. De asemenea, consumul de energizante a fost asociat cu diverse probleme de sănătate, inclusiv afecțiunii care afectează inima, nervii și stomacul.

Băuturile sunt cu atât mai periculoase pentru copii, care se pot alege cu dureri de cap sau stomac, probleme cu somnul și hiperactivitate, pe lângă riscul evident de obezitate pe care doza mare de zahăr o aduce cu sine.

În acest sens, John Higgins și colegii săi de la McGovern Medical School din Huston au analizat 44 de studenți nefumători de 20 de ani, prin testarea funcției endoteliale înainte și după consumul de energizante.

Astfel, au descoperit la o oră și jumătate după ce studenții au consumat băuturile energizante consumare că arterele tinerilor s-au dilatat cu 5,1% în diametru înainte de consumarea băuturii și a scăzut la 2,8% după aceasta, lucru care indică o afectare acută a funcției vasculare.

Băuturile energizante sunt periculoase și pentru sănătatea dinţilor

În plus, un studiu publicat de către „Academia Generală a Stomatologilor" din Statele Unite ale Americii a arătat că acest tip de sucuri aduc daune iremediabile dinţilor, din cauza acidităţii crescute care erodează smalţul.

Cercetătorii au analizat aciditatea din 13 băuturi pentru sportivi şi nouă băuturi energizante de pe piaţa americană. Așadar, pentru a testa efectul acestora, ei au scufundat mostre de smalţ dentar în aceste băuturi pentru 15 minute. Apoi le-au pus în salivă artificială pentru două ore.

Ciclul a fost repetat de patru ori pe zi timp de cinci zile, iar mostrele au fost păstrate apoi în salivă artificială. La analiza ulterioară, specialiştii au văzut că după cinci zile există efecte grave asupra dinţilor.

Sursa

Mai multe articole despre:
null