MENIU

Percheziții în Craiova și Vâlcea, într-un dosar de proxenetism și trafic de droguri

Percheziții dosar prostituție

Doi bărbați bănuiți că ar fi racolat tinere, pe care le-ar fi obligat mai apoi să se prostitueze, au fost descoperiți în urma unor perchezițiile efectuate în județul Vâlcea și în în municipiul Craiova. Unul dintre bărbați este bănuit și de trafic și consumd e substanțe interzise, relatează realitateadevalcea.net.

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2018-2020, cei doi bărbați, de 28, respectiv 36 de ani, din Drăgășani și Râmnicu Vâlcea, ar fi racolat, folosind și metoda ,,Loverboy”, patru tinere, cu vârste cuprinse între 15 și 23 de ani, pe care le-ar fi obligat la practicarea prostituției, atât pe teritoriul țării, cât și în afara acesteia.

De asemenea, unul dintre bărbați este bănuit și de trafic și consum de substanțe interzise.

„De la locuințele persoanelor vizate, au fost ridicate, în vederea confiscării, 8 telefoane mobile, 10 cartele SIM, 2 stick-uri de memorie, 2 grindere, un cântar electronic și mai multe înscrisuri. Cei doi bărbați au fost conduși la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Vâlcea, în vederea audierii și continuării cercetărilor”, se arată într-un comunicat remis de Poliţia Vâlcea.

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea și Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.