MENIU

Pandurii şi Rapid şi-au împărţit punctele la Târgu Jiu

<descriere>

Rapid şi-a îndeplinit obiectivul de a nu pierde la Târgu Jiu, iar Pandurii a obţinut un punct nesperat, datorită unui gol norocos.

Pandurii Târgu Jiu şi Rapid au încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, duminică, în etapa a 15-a a Ligii I.

Deşi anunţau că merg la Târgu Jiu cu obiectivul de a nu se întoarce învinşi, rapidiştii au jucat foarte ofensiv încă de la începutul meciului, iar în minutul 21 au deschis scorul prin Ioniţă. Câteva minute mai târziu, giuleştenii şi-ar fi putut dubla avantajul, dar portarul gazdelor, Răzvan Stanca, a avut două intervenţii foarte bune în faţa lui Herea şi Ioniţă. La poarta cealaltă, Pandurii Târgu Jiu nu a reuşit să dea dovadă de luciditate la finalizare, astfel că la pauză tabela arăta 0-1.

La reluare, Rapidul a redus viteza şi le-a permis gorjenilor să insiste în atac, iar aceştia au egalat în minutul 68, când o centrare a lui Rusu de la 40 de metri a căpătat o traiectorie care l-a surprins pe Bornescu, care era şi puţin avansat, şi a intrat cu noroc în poartă.

După golul egalizator, Pandurii a prins curaj şi a îndrăznit chiar să caute golul victoriei, însă acesta nu a mai venit, iar partida s-a încheiat cu scorul de 1-1.

Rapid rămâne pe locul 3, cu 27 de puncte, iar Pandurii a urcat de pe 13 pe 11

CASETA TEHNICĂ:

PANDURII TÂRGU JIU - RAPID 1-1 (Ad. Rusu 68 / Ioniţă 21)

Pandurii: Stanca - Popete, Martinovic, Chibulcutean, Grecu - I. Stancu (Hidişan 46), Păcurar, Rusu, Lazic (Nalaţi 76) - Stromajer, Raskovic (Tilincă 69). Antrenor: Liviu Ciobotariu.

Rapid: Bornescu - Helder (Păun 70), Iencsi, M. Constantin, Bozovic - Matic (Ad. Iordache 66) - Grigorie (Răduţă 70), Spadacio, Herea, Buga - Ioniţă. Antrenor: Nicolae Manea.

Cartonaşe galbene: I. Stancu 21, Rusu 27, Păcurar 83, Nalaţi 86, Tilincă 86 / Buga 54, Matic 65

Arbitri: Sebastian Colţescu - Octavian Şovre, Dorin Mudura

Stadion: Municipal (Tg. Jiu); Spectatori: 5.000

Vezi aici cum s-a desfăşurat partida Pandurii - Rapid, scor1-1.

Mai multe articole despre:
Liga I Rapid Pandurii Târgu Jiu remiză Etapa a 15-a